Prima

Prima postare, si cea mai grea...imi cam tremura mainile. Nu stiu cati stiti asta despre mine, dar nu prea-mi planific viitorul. Am o idee generala vaga si , in rest, nu ma gandesc in detaliu decat cel mult pana la ziua de maine ( in cazuri exceptionale, poimaine) Azi dimineata m-am trezit si am zis...maine plec! Da, maine, singurul viitor pe care il gandesc si planific in detaliu..De fapt, viitorul e timpul la care ma gandesc cel mai putin..dar asta e o alta poveste. Cine va citi asta, se va intreba, probabil, ce simt...nu stiu..nu e ca si cum as pleca ani de zile pe o insula locuita de canibali, lilieci vampiri si plante carnivore. Nu e teama de necunoscut...poate ca nu am nici macar nelinistea plecarii. Singurul sentiment pe care il pot descrie acum e o usoara tristete ce imi apasa discret inima. In general nu mi-e dor de casa...imi place sa calatoresc, sa cunosc, sa simt...vreau doar sa stiu ca e acolo..dar acum...stiu, sunt convins ca o sa-mi lipseasca prietenii, locurile, tot. Sper doar sa va gasesc pe toti cel putin asa cum v-am lasat si sa ma intorc cel putin asa cum ma stiti.

Pentru ca simt ca alunec pe o usoara panta de patetic, trebuie sa schimb un pic subiectul. Imi cer de pe-acum scuze pentru halul in care arata.-sau mai bine zis nu arata- pagina asta..stiti cu totii ce bine ma inteleg eu cu tehnologie si ce placere nebuna imi face sa-mi pierd viata cautand tot felul de nimicuri pe calculator. Prin urmare, chestia ata nu o sa arate ever ca un blog d-ala...ingrijit, frumos,studiat...cum ii sta bine unui student la comunciare ce sunt ( hai ,radeti) Daca m-ar vedea vreun trainer d-ala la cravata care vorbeste depsre "Personal Brand" ca despre inginerie aeronautica sau ceva de genul asta, ar rade de mine cativa ani...poate pe buna dreptate. In fine, pentru mine e...ca si cum as scire cu un pix, un creion..un carbune..ceva care sa lase urme, pe o hartie mototolita din buzunar. O singura exceptie : de data asta, chiar se intelege ce scriu.

Trolerul zace burdusit in sufragerie. Arata ca un burtos gata sa plesneasca de prea multi mici mancati la pranz.  Hainele pentru maine asteapta pe umerasul atarnat de usa, rabdatoare, dar incercand paarca sa-mi aminteasca de orele inaintate si timpul pe care l-am petrecut scriind. Ultimele hartii, poze, amintiri trebuie indesate in geanta...Maine la 7 20 imi iau zborul, deci  ora de culcare se apropie. Cu speranta ca o sa pot sa inchid macar un ochi la noapte , va spun "la revedere".