Viata de Hoinar

Semnificatia titlului e multipla. Viata mea in general, dar mai ales evenimente din ultimele zile, ma fac sa ma simt un hoinar.Un hoinar prin lume, un hoinar prin viata. Departe de casa, de prieteni...si chair si-asa....multe locuri in care sa-mi ascund si odihnesc gandurile, temerile si sentimentele, n-am. Nici foarte multe brate de care sa ma simt adapostit. Imaginea despre mine care imi vine cel mai frecvent in minte e cate un tren inghetzat si pustiu, sau vreo masina ce alearga prin noapte. Linistea mi-o caut la fel...mereu in miscare, cautand noi creste, noi drumuri care merita urmate spre cine stie ce loc ce mi se pare bun de refugiu...Oftez si merg..merg si oftez, uneori cu inima ca o pana ciufulita, alteori ca o bucata de plumb modelata prost.

Dupa aceasta scurta introducere, de altfel o meditatie patetica asupra vietii mele, o sa va povestesc ultima mea hoinareala, ascunzand  o parte din ea sub o umbra absurda, amara, lasa si stramba.

Stiu ca am promis ca o sa scriu mai des...si am scris mai rar...pur si simplu...n-am simtit si...nu vreau sa scriu balarii..dar acum simt...si, poate o sa vi se para aiurea...nu prea imi pasa ce iese...sau ce cititi. Vreau doar sa scriu....despre imprsiile mele de Strasbourg,care m-au imbogatit cu mult, dar, inevitabil, m-au si ingreunat.. E prea mult pentru a scrie ceva cu cap si coada..a urma ceva cronologic...o actiune sau vreo ineptie d-asta scriitoriceasca. O sa descriu doar imagini, sentiente, ganduri, fix asa cum imi vin mie. Initial am vrut sa scriu postarea asta doar ca un sir de substantive...asa cum imi vin mie..fara verbe, fara legatura, coerente doar prin semnificatie si continut de semntimente...exista , totusi, riscul , ca asta sa-mi cauzeze o stare de catharsis care sa ma duca la a ma deschide MULT prea mult in fata voastra, cei care citit, oricine ati fi voi aia.

Duminica noapte..ceasul meu cu curea roasa arata 23 45...merg deja de mai bine de o ora....pornit din gara din Brussel, intr-un compartiment gol...intr-un tren spre cap de linie. Nu e nimeni..dar nu ma simt singur...ma simt, de altfel, neasteptat de usor...si gustul amar din gura lipseste...nici inima nu mi-e grea..aproape ca-mi lipseste sentimetul ala...ma gandesc doar sa ajung acasa..."acasa"..realizez ca e prima data cand imi asociez camera asta micutza cu notiunea de casa..e prima data cand mi-e dor de ea...prin intunericul de afara zaresc, sub pasarela, un manunchi de linii intortochiate.. Marginea de caramida imi pare cunoscuta..si..da! E podul de cale ferata din Kortrijk, paralel cu cel de masini, pe care urc nopate cu bicicleta si stau cateva minute sa admir luminile strazii principale. Trenul scrasneste din roti si se opreste! Gara! Am ajuns ! Ma ridic, arunc o ultima privire la pustiul trenului, imi arunc rucsacul pe un umar...sar din tren fara sa astept sa se lase scarile...talipe rigide ale pantofilor mei se izbesc puternic de caldaramul peronului, rasunad sec in gara pustie. E vant si frig. Acasa ! Un telefon al unei prietene ( o pot numi prietena de acum - sper sa citesti asta) ingrijorata de intarzierea mea imi da si mai mult elan. Aproape alerg prin frig si vant....trecand prin locuri cunoscute, imi aminteam de ziua de vineri...cea cu soare , cu cer alabstru, in care mi-am parasit camera..cu entuziasmul obinsuit al unei calatorii. N-o sa insist pe asta...Brusselul, prima escala spre Strasbourg, unde trebuia sa-mi intalnesc "soferul" de ocazie, ce s-a dovedti a fi un om foarte tare, a venit repde...n-am prea avut timp de vizitat...Atomul l-am vazut din tren, lucind argintiu in razele de dimineata. Coborat in gara..m-am simtit ca un somalez....Gare Midi este cam..cat aeroportul Otopeni....magazine, lume, viata, circulatie.. Metroul....un labirint...franceza mea agramata m-a ajutat totusi sa gasesc repede calea...metroul lor e ..urat, mic si intunecat. A,da...si plin de negrii. Ce ti-e si cu interculturalismul asta..deschidere si..nu sh ce..da, e frumos. Dar ganditi-va ca, daca eu, nefiind de acolo, am zis " ce naiba e cu astia" vazand ca 50% din oamenii de-acolo sunt cam pictati, cum se simt oare belgienii pur-sange in invazia asta de populatii.Pranz intr-o piata cu steaguri si statui, plimbare prin parc si o statuie cu niste gaste care se ciupesc de coada.

Drumul din Brussel in Strasbourg l-am facut cu un...sofer de ocazie, o ardeleanca de-a noastra, un om foarte tare din foarte multe puncte de vedere, cu care, ulterior, am vorbit fara nicio bariera, ca si cum am fi fost prieteni vechi...Drumul a fost...lung si obositor, dar ne-am sustinut reciproc.

Ajuns in Strasbourg, nopate si frig....un frig placuta, insa....ce ma facea sa ma gandesc mai mult la caldura ce va urma, a unei camere mici si a unei imbratisari dragi. O scurta plimbare prin oras, pe la 12 jumate, faleze, catedrale ce se arcuiau printre crengi tomnatice, lumina de felinare. Timpul de somn a venit repede si, odata cu el, un vis bizar, greu de descris....un vis in care o forma de fericire parea posibila...dar care, totusi, m-a lasat sceptic si rece. Visele aveau pana acum puterea sa ma bucure...si sa imi dea speranta....acum imi dau doar o melancolie, mai mult amara decat dulce...poate ca am imbatranit un pic..."Nu esti batran cand ai o anumita varsta, ci cand incepi sa-ti tradezi idealurile"...sau cand ai senzatia ca idealurile incep sa te tradeze...

A doua zi a fost insorita....pe scurt, plimbare cu barca pe raul "Ce-mi pasa?" din Strasbourg, o gramada de oameni cu fete de francezi ( FRAIERII!!!) , si niste unii care protestau isteric , cu zgomote si tobe impotriva energiei nuclerare. Scopl mi se pare nobil..si ..foarte bun de sustinut...da'...uite ce face omul cand nu munceste destul...e prea odhinit sambata si il apuca protestatul....Strazi frumoase, plimbare, soare, zambet...Apoi un scurt pranz rapid...si...urcus pe trepte inguse in turnul catedralei Notre Dame de acolo..foarte tare e ca, spre deosebire d emajoritatea catedralelor Notre Dame, are un singur turn..cica n-au mai avut bani sa-l faca si pe al doilea. De sus, privelistea e super....acoperisuri, tururi, strazi micute...Ziua a continuat cu o atmosfera urata, generata de un context demn de  un roman incredibil de prost, cliseistic si melodramatic.Un pasaj pe care l-a mai citit de cateva ori in paginile rasfotie de vant ale vietii mele. Personajele, luate in sine si individual, merita, parca, ceva mai...decent, dar...asta e !

S-a facut nopate, s-a facut dimineata....ziua 3...si ultima. Parc, soare, suveniruri. Pentru o vreme , romanul prost s-a transformat intr-un fel de film psihologic, cu lumi paralele si generate de mintea cuiva,  ceva mai bun, dar tot cliseistic.

Drumul ducea la locul de reintalnire cu "soferul meu". Cateva momente de asteptare in soare, intre picturi cu izi de prost gust, langa statuia Ioanei d'Arc, pe treptele de piatra ale unei catedrale....Povesti, deschidere, relas....Iata-mi soferul...imbratisari, privire, despartire....cu totii uram despartirile, asa-i? De fapt..nu numim despartire ceva placut, nu-i asa? Numim despartire numai acea..separare care lasa un gol in urma...O separarea de ceva rau nu e o despartire...Cu cat lasi mai mult in urma, cu atat despartirea e mai despartire....tristeatea e ca niciodata, atunci cand ne despartim de ceva, fie voit sau nevoit, niciodata nu stim exact ce lasam in urma....cat lasam in urma....si pentru cat timp. Si va mai spun ceva...orice despartire permanenta poate fi temporara, orice despartire temporara poate fi permanenta...

La drum, deci! Rucsacul in spate, "valiza cu amintiri" ....cheia se invarte in contact....plecare....timpul zboara repede....dorul de camera mea, de linistea pe care o gasesc acolo ma ajunge....nu e nerabdare, e doar...doar! Noaptea se lasa....masina alearga pe autostrada LUMINATA ( cica e vizibila de pe luna....) curand ajug in Brussel. Imi las bunul si dragul partener de drum in urma, imbratisari, pupaturi, urari de bine, caldura. Ma urc in metroul cu negrii si..la gara. O ora de frig, ganduri si jucat cu mingiuta saritoare ...trenul..pustiu, rece..dar nu ma apasa....de aici, in principiu, stiti povestea...