Si totusi..a venit toamna

Dupa o saptamana si mai bine de zile de arama, cu lumina palida si calda peste frunze batute de un vand melancolic, sub un albastru senins si curat, chihlimbarul s-a transformat in cenusa. Norii ne-au acoperit de vreo trei zile si ploaia tot cade rece, marunta si exasperanta. Acum cateva zile ma plimbab cu bicicleta printre copacii din facultate si un miros de frunze arse ma purta cu gandul acasa....m-am dat jos pentru cateva minute pentru ca pe o margie de alee zarisem niste frunze prin care sa-mi fosnesc picioarele. Doamne, cat imi place sa fac asta. Doua zile mai tarziu, plimbandu-ma prin oras, un vant racoros si vioi imi batea obrazul. " trebuie sa le fi risipit deja", mi-am zis, purtand inca in minte mirosul de uscat si ars. Acum, cand ies pe usa, nu mai miroase decat a ploaie, a frig si a toamna tarzie...nu stiu cati stiti asta despre mine....dar iubesc tomna...toamna mea, cu dovleci pe deal la Arges, cu frunze fosnite prin Tineretului, cu felinarele dintre blocuri....Nici nu stiu cand a trecut vremea greierilor. Aici n-au greieri. Mi-e dor de casa? Poate... de toamna de acasa, de gustul mustului de la mamaie, de bucatelele alea mici de sentimente din care e facut un anotimp. Aseara ma plimab singur, pedaland repede si cu vantul in par, cu geaca incheiata pana in gat, pe o sosea latruralnica intunecata, printre suvoaiele de frunze ce treceau pe langa mine..asta e toamna mea de aici!

Ca tot vorbeam de toamna ( paragraful asta e mai mult dedicat simpaticelor mele colege...si , desigur lui Alex) E un an de cand ne-am cunoscut. (Si vreo doua luni si ceva de cand nu m-ati vazut, da asta e altceva) Ce repede trece un an! "Anii trec repede, zilele trec greu" zicea cineva...si mare dreptate are. Nu stiu cate dintre voi mai stiti, dar eu am aduc aminte..ca si cum as fi acum acolo...ziua aia de la Parlament...deschiserea..cu o gramada de discursuri plicticoase. Imi amintesc ca aveam o problema cu sacoul si ca pantofii ma cam strangeau, dar aveam, totusi, sentimentul ala de..nou..de copil prostut care descopera o noua etapa. Vi-l mai amintit poate si pe profu ala de-a delirat doau ore fara oprire, vorbind cu fantoma din coltul din dreapta sus al salii aleia afurisite din Polizu.. ( Ha-ha..semestrul asta faceti cu el- BAFTA :)) ) Imi amintesc perfect intalnirea din Carturesti, povestile gentilor si sireturilor noastre...ceaiul negru si accentul Alexandrei, care inca ma amuza ( daca citesti,, nu te supara :P) Mai stiti, pe la inceput, cand n-aveam loc in L22, cand stateam cocotati pe scari, pe geamuri, pe peste tot..primele proiecte, primele cafele de la automat, primele zambete, imbratisari si (mai ales) pupaturi. Ce repede trece un an !

Zilele astea nu prea am mai scris, dupa cum ati vazut. Motive am multe..scuze niciuna. Sa zicem ca febra, vremea de afara si ..mai ales anumite apsecte ale vietii cotidiene...mi-au lasat un gust prea amar ca sa mai scriu ceva. Azi, parca, mi-am revenit un pic. Cu prezentarea de tara de luni batand la usa, trebuie sa ma ridic, sa ma suctur de praf, sa-mi pun camasa alba, steagul, si sa....fac ce-mi place mai mult. Sa vorbesc despre tara mea. Lucrurule nu merg mereu asa cum vrei, dar sper ca o sa iasa cum trebuie...

Ca sa-mi grabesc un pic vindecarea afurisitei asteia de raceli, am fier un strop de tuica...miros de casa si de iarna. Am vrut sa o fierb pana ia foc..si sa ma duc un pic in timp si spatiu pana intr-o seara de Decembrie cand, in bucataria bunicilor, ibricul albastru tinut de niste mani ferme, groase si mereu calde, scotea flacari. Focul juca deasupra lui asemeni focurilor de legenda desupra comorilor....cel putni, asta mi se parea mie, la mintea mea de sapte ani. N-a luat foc...poate ceva din magie a lipsit..poate manile calde, poate spiritul de acasa...Totusi, m-am bucurat de o mica cescuta cu gust de casa, prune si piper.

Am ridicat cana de ceai,am dus-o la gura...e goala....trebuie umpluta. Somnul incepe sa ma ia...pe seara asta , va las, cu speranta ca  gustul amar din gura imi va disparea curand si cu promisiunea ca o sa scriu mai des, asa cum imi zice mereu un drag prieten.