Vant, noapte, turnuri luminate, felinare reflecate in rau, o vizita de seara...frig si miros inecacios de toamna...plimbarea mea de seara, ca sa-mi clatesc creierii dupa ziua de azi..Nu stiu daca m-am mai vaitat de asta pana acum, dar programu incepe sa fie cam incarcat...si usor....exasperant..la modul ca astezi am vrobit 3 ore depsre securitatea sociala cu o profa, de altfel simpatica, dar care ar face-o invidioasa pe zana somnului. Tocmai am primit o noua definitei a cuvnatului "plictiseala" . Apoi am aflat , la ora de politici sociale ca in Flandra statul iti da 1000 de euro...ca nu faci nimic....un fel de somaj..asa, degeaba...Au vrut sa le mai taie la un moment dat, dar se gandeam ce face o familie cu trei copii si parinti fara loc de munca?!!! ( va dati seama ca, in Roamania, raspunsul cel mai fericit e "pe strada" ) Tinerii fara loc de munca ( desi, in principiu , slujbe ar fi) se tot plang ca 1000 de euro pentru a nu face NI-MIC e prea putni....nu le-ar strica o tabara de reeducare in Romania.
In fine, sunt obosit...nu scriu foate mult in seara asta..nu vroiam decat sa va zic ca azi se fac doua luni de cand sunt aici....ca sa marchez momentul, m-am apucat de mi-am lipit niste vederi pe dulap. Nu sunt tare?
Acu doua luni..ma dadeam jos din avionu' ala inghtit de nori....cu trollerul rupt...ajungeam in cameruta asta mica...dormeam fara patura...e-hee...ce vremuri...s-a dus....mai mult de o treime din sederea mea aici...ma apropii vertiginos de jumatate...eh,mai e...pana la plecare...tot inainte!
Conform Wikipedia, in februarie 2011 existau peste 156 mil. de bloguri - WOW! Poate va intrebati, ca si mine de altfel, ce m-a gasit sa ma apuc sa pun si eu o picatura in Marele Ocean . Pai, simplu:.plecarea la bursa in Belgia imi va da , probabil, multe surse de povesti si m-am gandit sa postez niste "variante oficilae", pe care sa le cititi voi, prietenii mei,ca sa nu uitati cu totul de mine.Daca o sa continui sa scriu dupa ce ma intorc, ramane de vazut.Pana atunci,va astept pe toti cu drag!
miercuri, 26 octombrie 2011
duminică, 23 octombrie 2011
I Am sterdam
Ok...Neata! Stiu, e apropae ora unu...si sunt treaz de vreo trei ore...dar tot dimineata mi se pare...afara e o lumina puternica de soare cu dinti, vant si cer albastru....sunnt inca adormit, somnoros...
Ieri dimineata am plecat spre Amsterdam..6.30, trezirea! Bagaj la repezeala, spalat si toate cele ale diminetii, prajit repede calamarii pane si cartofii ce aveau sa-mi serveasca drept cina....rucsacul pe un umar si...la drum!! Dimineata a fost rece, dar frumoasa si insorita..Dupa vreo doua ore de atipeala in prelungirea somnului de dimineata, intrerupt barbar de alarma aia enervanta, deschid ochii intr-o lumina aurie, in mijlocul unei campii intainse, acoperita cu bruma. Am stitu ca suntem deja in Olanda dupa intainderea aia de pamant neted...drept ca masa asta pe care scriu, la care ma uitam incercand sa gasesc o comparatie mai draguta. Un peisaj de dimineata cum rar am mai vazut...nu parea un inceput de zi si de calatorie, ci mai degraba un inceput de lume. Ceva suspendat in timp intr-o lumina aurie. Desprinzandu-ma usor de starea de contemplatie, incepeam sa ma gandesc la amicele olandeze pe care urma sa le intalnesc in Amsterdam. Acum un an am participat la un proiect international pe comunicare media. Am cunoscut doua tipe din Olanda, cu nume exagerat de romanesti ( Tamara si Liza) cu care am ramas , sa zicem "mailfriend" Ok, proiectul se numea " Crossing the borders" si urmarea depasirea granitelor fizice si culturale. Nu cred ca baietii aia de l-au organizat se asteptau chiar la asa ceva...adica..la o..trecere practica a granitelor si la o mica revedere a trei participanti.
Gnadindu-ma putin la asta, nici n-am realizat cand am ajuns in Amsterdam. Trebuie sa marturisesc ca fata de plecarea asta, atitdinea mea era ceva de genul " Ce naiba sa caut EU la Amsterdam?!" Ajuns , insa , in oras, inca in autobuz, am vazut primul lucru care facea excursia sa merite : GARA! E PE APA! Construita naiba stie cum, pe tarusi, pe pari pe..naiba stie ..in apa. Ulterior am vazut multe cladiri asa...Hai sa nu ne gandim cat s-au chinuit oamenii astia sa-si construiasca o tara, sa-si castige un centimetru patrat de pamant si cum ne batem noi joc de pamantul nostru. Stiti, se zice ca Romania e Gradina Maicii Domnului, ca romanii sunt popor binecuvantat, mantuit, ocortit..si ca..asa cu suntem , mici si saraci, suntem mai aproape de Dumnezeu. O fi, nu zic, dar ma gandesc la ceva...O stiti p-aia cu haosul si universul? Aia cu Raiul e univers, e ordine, iar Iadul e haos si lipsa de sens? E cea mai clasica reprezentare a celor doua principii antagoniste...Acum, hai sa se mai gandim o data...
Trecand poate prea usor peste gandul asta, ma las distras de forfota si agitatie...in toate directiile zvacneau biciclete..de colo-colo, asemni pestisorilor dintr-un acvariu...unii isi carau copii, altii cumparaturi, altii te miri ce! Toate formele si toate culorile de biciclete. Cat ne-am mai invartit prin oras cu autobuzul, cred ca am numarat vreo zece oameni mergend pe jos . Atat! Intr-un final de ratacire dupa parcare, ajungem., coboram. Lume si forfota pana in Piata centrala a centrului turistic. De-acolo, impreuna cu Sorina, spre gara, sa le intalnim pe Olandezele zburatoare...ajungem...12 30..la fix! Gara? Mai rau ca in Burussel. La intrare, o gramada de bariere cu cartele si chestii(ca alea de la metrou) care m-au lasat dezorinetat si cu gura cascata..prima tinta in gara era toaleta, apoi..om vedea...urmarind indicatoarele, o gasim..Ok..cine crede ca in secolul asta telefoanele mobile sunt de vreun folos? Cum ies de la toalete, imi suna telefonul..vad apel..Liza...ridic ochii, era la 2 m in fata mea. Cine are nevoie de telefoane? Ne-am gasit fara un puct de reper prestabilit, intr-o gara imensa. Regasire, bucurie, prezentari..la drum! Contrar asteptarilor mele, fetele nu stiau Amsterdamul...nici nu pareau prea incantate de oras si nu parea nici sa inteleaga entuziasmul meu si al Sorinei. Pornim in cautare de ceca de mancare...ne opim la o ceva intre brutarie si patiserie cu un vanzator imigrant de cine stie unde...cred ca i-a laut cinci minute sa-mi faca un sandvici cu sunca si cascaval. Mi-a pus si salata la sfarist. Am crezut ca-l omor. Ca-i dau cu tava in cap pana nu mai stie cum il cheama si apoi il sufoc indasandu-i pe gat painea pe care o descanta cu un! Intr-un final, imi primesc magaria aia de paine cu ceva care purta improprpiu denumirea de sandvici si o cola la jumate..4,5 e . Nu, nu calculati! Va rog! Tamara mi-a explicat ca aici toata lumea e relaxata...cred ca nenea ala n-ar fi supravietuit 10 secunde in Bucuresti..ma rog, dupa cateva negocieri privind traseul, plecam la invarteala prin oras. Stiu ca nu poate citi asta, dar tre sa-i multumesc inca o data Lizei pentru efortul eroic de a umbla cu noi in carje. ( genunchi facut zob) Neavad nimeni vreo idee despre unde poate fi Rijksmuseum, prima mea tinta, ne-am oprit la un centru de informare turistica...dupa 10 minute de calm olandez ( si nervi romanesti) ne baga si pe noi cineva in seama..12,5 euro pt Rijks, 15 pentru Van Gogh...lasa, ca pe nenea cu urechea taiata ( apropo, se zice ca Van Gogh si-a taiat ureceha fiind sub influenta..) l-am vazut si la Orsay..deci..Rembrandt. plimabre de o ora pana acolo, prin superba si colorata paita de lalele , printre magazine cu suveniruir cu vacute, frunze me marijuana si alte asemenea chestii. Ce mi-a ramas cu adevarat in minte e un magazin de Craciun ( v-am mai zis, la astia e Cracunul mereu) O droaie de chesiute dragutze de portelan, globuri de sticla cu decor incarcat si ..toate cele. De-acolo am cumparat un plic parfumat , de tinut in dulap s-au ceva ( asta mi-a explicat,zambind, Liza, prieteena olandeza, pitica si usor umflata, ca se face c el ) care avea o imagine cu un Mos Craciun..de poveste. Da, stiu, toti sunt de poveste. dar asta avea ceva...aparte. In locul zambatului tamp satisfacut si imbuibat cu care ne-a obisnuit cultura americana, atat de adulata si importata la noi, Mos Craciun de pe plicul de harite avea o privire blanda, de sfant, de batran bland si iubitor, o dragoste calma si linistitoare..In orice caz, o privire a unui personaj care nu ar putea in viata lui, fie ea si eterna, zice "HO -HO - HOO!!!" Si totusi, vesel...o veselie..complice, si o privire sagalnica, dar palida, si delicata...care, in lumea noastra hiperactviva si zgomotoasa, isterica si compulsiva ( sa nu-i zic "crizata" ) trece neobservata si neinteleasa.
Ok, va-m plictisit destul. As mai mentiona doar faptul ca la casa unde am platit , "spiridusii " lui Mos Craciun erau negri ca tuciu in care feribe mamaie urzici pentr curci. Ce ti-e si cu interculturalitatea asta! ( nu stiu daca exista cuvantul, dar intelegeti ce vreau sa zic) Probabil ca au coborat prea mult pe horn...Ma rog, mai departe spre muzeu, pe malul cananlelor, prin toamna de Amsterdam. Ajunsi acolo, ne despartim. Eu si Liza inauntru, Sorina si calalta olandeza....la plimbare in continuare. Turul muzeului a fost scurt. Cred ca o mare parte era in renovare sau ceva. O ora pentru cel mai mare muzeu din Olanda e prea putin...dar , o ora plina. O ora de Rembrandt, Vermeer si multi altii de care nu stiam, de picturi cu batalii navale, de expozitii de arme vechi, tunuri, machete de vapoare, steme si steaguri..un vis. Compania a fost, de asemena, la inaltime. Povesti, schimb de informatii si multe glume...Ce pot sa va spune c e uimitor sa vezi pe perete la cativa metri de tine lucruri despre car enumai ai citit..sa vezi ca exsita in realitate niste picturi pe care le credeai inchise intr-un univeers de carti si albume Un exemplu e celebrul, legendaul tablul al lui Rembrandt " Rondul de noapte"
Am terminat mai repede, deci timp destul sa ne odihnim...si sa mancam o ciocalata, pe banucta din fata muzeului...timp in care Liza mi-a explicat ca pentru olandezi fazele cu iarba si asta n-au nicio chestie..adica zicea ca n-a incercat is nici nu o tenteaza...e ..pentru turisti. Ok, cat ai zice "ciocolata" apar si fetele si mergem sa ne pozam cu scrisu ala, legenda urbana, I Am Sterdam...foarte tare...plin de copilasi cocotati pe el....ne-am urcat si noi, ne-am pozat pe acolo...asta a fost...Mai departe, plimbareala pana la locul de reintalnire cu grupul...18.15....Time to say goodby..pentru fetele din Olanda...o scurta disctuie emotionanta...zambete, cate un mic cadou de ramas bun si, o privire inapoi si speranta ce ne vom mai revedea candva..Reuniti cu grupul, am plecat spre locul de imbarcare pentru plimbarea pe canalele din oras si pe raul Amstel..noapte si lumini..feerie...cam lung totusi, mai ales ca incepea sa ma roada o foame....si, in plus, cele cinci grade de afara pareau si mai putine din cauza curentului. Buun..dupa asta, hai sa merg si eu in Red Light District...nu ma incanta ideea la inceput...si..na..nu sh..ce sa zic...o strada cu lumini rosii, cu dorgati si dubiosi...si cu femei in vintrine....e interesat ca lume, ca forfota, ca....pulsatie de viata..dar o viata...dupa mine mai mult decadenta si intrucatva artificiala decat libera....esti liber de lege dar prins de altele....si , in plus, daca e s-o luam p-asa...femei in vitrine..interesanta idee, ma rog.. dar curve vezi peste tot, nu stiu...e suficient sa ridici capul din pamant mergand pe strada, sa-ti faci privirea roata, si vezi o gramada..si la propriu si la figrat..deci....
Fianl de excursie....ajuns in autocar, imi savurez calamarii, acompaniati de cartofi prajiti si o bere Amstel. parca 2,15 euro pt o bere e cam mult,dar...asta e! Caldura, somn....ar mai fi fost mult de vazut ( Van Gogh, Casa Annei Frank, Heineken..si multe altele) si de facut...( de exepllu, mancat hering crud...pana cand m-am hotarat eu, s-u inchis ) dar...Amsterdamul nu pleaca de acolo..( desi, cu topirea ghetarilor si cresterea nivelului marii, nu sunt asa sigur) Bucuros de ce am vazut si de revederea celor doua amice, ma rezem de geam...
Ieri dimineata am plecat spre Amsterdam..6.30, trezirea! Bagaj la repezeala, spalat si toate cele ale diminetii, prajit repede calamarii pane si cartofii ce aveau sa-mi serveasca drept cina....rucsacul pe un umar si...la drum!! Dimineata a fost rece, dar frumoasa si insorita..Dupa vreo doua ore de atipeala in prelungirea somnului de dimineata, intrerupt barbar de alarma aia enervanta, deschid ochii intr-o lumina aurie, in mijlocul unei campii intainse, acoperita cu bruma. Am stitu ca suntem deja in Olanda dupa intainderea aia de pamant neted...drept ca masa asta pe care scriu, la care ma uitam incercand sa gasesc o comparatie mai draguta. Un peisaj de dimineata cum rar am mai vazut...nu parea un inceput de zi si de calatorie, ci mai degraba un inceput de lume. Ceva suspendat in timp intr-o lumina aurie. Desprinzandu-ma usor de starea de contemplatie, incepeam sa ma gandesc la amicele olandeze pe care urma sa le intalnesc in Amsterdam. Acum un an am participat la un proiect international pe comunicare media. Am cunoscut doua tipe din Olanda, cu nume exagerat de romanesti ( Tamara si Liza) cu care am ramas , sa zicem "mailfriend" Ok, proiectul se numea " Crossing the borders" si urmarea depasirea granitelor fizice si culturale. Nu cred ca baietii aia de l-au organizat se asteptau chiar la asa ceva...adica..la o..trecere practica a granitelor si la o mica revedere a trei participanti.
Gnadindu-ma putin la asta, nici n-am realizat cand am ajuns in Amsterdam. Trebuie sa marturisesc ca fata de plecarea asta, atitdinea mea era ceva de genul " Ce naiba sa caut EU la Amsterdam?!" Ajuns , insa , in oras, inca in autobuz, am vazut primul lucru care facea excursia sa merite : GARA! E PE APA! Construita naiba stie cum, pe tarusi, pe pari pe..naiba stie ..in apa. Ulterior am vazut multe cladiri asa...Hai sa nu ne gandim cat s-au chinuit oamenii astia sa-si construiasca o tara, sa-si castige un centimetru patrat de pamant si cum ne batem noi joc de pamantul nostru. Stiti, se zice ca Romania e Gradina Maicii Domnului, ca romanii sunt popor binecuvantat, mantuit, ocortit..si ca..asa cu suntem , mici si saraci, suntem mai aproape de Dumnezeu. O fi, nu zic, dar ma gandesc la ceva...O stiti p-aia cu haosul si universul? Aia cu Raiul e univers, e ordine, iar Iadul e haos si lipsa de sens? E cea mai clasica reprezentare a celor doua principii antagoniste...Acum, hai sa se mai gandim o data...
Trecand poate prea usor peste gandul asta, ma las distras de forfota si agitatie...in toate directiile zvacneau biciclete..de colo-colo, asemni pestisorilor dintr-un acvariu...unii isi carau copii, altii cumparaturi, altii te miri ce! Toate formele si toate culorile de biciclete. Cat ne-am mai invartit prin oras cu autobuzul, cred ca am numarat vreo zece oameni mergend pe jos . Atat! Intr-un final de ratacire dupa parcare, ajungem., coboram. Lume si forfota pana in Piata centrala a centrului turistic. De-acolo, impreuna cu Sorina, spre gara, sa le intalnim pe Olandezele zburatoare...ajungem...12 30..la fix! Gara? Mai rau ca in Burussel. La intrare, o gramada de bariere cu cartele si chestii(ca alea de la metrou) care m-au lasat dezorinetat si cu gura cascata..prima tinta in gara era toaleta, apoi..om vedea...urmarind indicatoarele, o gasim..Ok..cine crede ca in secolul asta telefoanele mobile sunt de vreun folos? Cum ies de la toalete, imi suna telefonul..vad apel..Liza...ridic ochii, era la 2 m in fata mea. Cine are nevoie de telefoane? Ne-am gasit fara un puct de reper prestabilit, intr-o gara imensa. Regasire, bucurie, prezentari..la drum! Contrar asteptarilor mele, fetele nu stiau Amsterdamul...nici nu pareau prea incantate de oras si nu parea nici sa inteleaga entuziasmul meu si al Sorinei. Pornim in cautare de ceca de mancare...ne opim la o ceva intre brutarie si patiserie cu un vanzator imigrant de cine stie unde...cred ca i-a laut cinci minute sa-mi faca un sandvici cu sunca si cascaval. Mi-a pus si salata la sfarist. Am crezut ca-l omor. Ca-i dau cu tava in cap pana nu mai stie cum il cheama si apoi il sufoc indasandu-i pe gat painea pe care o descanta cu un! Intr-un final, imi primesc magaria aia de paine cu ceva care purta improprpiu denumirea de sandvici si o cola la jumate..4,5 e . Nu, nu calculati! Va rog! Tamara mi-a explicat ca aici toata lumea e relaxata...cred ca nenea ala n-ar fi supravietuit 10 secunde in Bucuresti..ma rog, dupa cateva negocieri privind traseul, plecam la invarteala prin oras. Stiu ca nu poate citi asta, dar tre sa-i multumesc inca o data Lizei pentru efortul eroic de a umbla cu noi in carje. ( genunchi facut zob) Neavad nimeni vreo idee despre unde poate fi Rijksmuseum, prima mea tinta, ne-am oprit la un centru de informare turistica...dupa 10 minute de calm olandez ( si nervi romanesti) ne baga si pe noi cineva in seama..12,5 euro pt Rijks, 15 pentru Van Gogh...lasa, ca pe nenea cu urechea taiata ( apropo, se zice ca Van Gogh si-a taiat ureceha fiind sub influenta..) l-am vazut si la Orsay..deci..Rembrandt. plimabre de o ora pana acolo, prin superba si colorata paita de lalele , printre magazine cu suveniruir cu vacute, frunze me marijuana si alte asemenea chestii. Ce mi-a ramas cu adevarat in minte e un magazin de Craciun ( v-am mai zis, la astia e Cracunul mereu) O droaie de chesiute dragutze de portelan, globuri de sticla cu decor incarcat si ..toate cele. De-acolo am cumparat un plic parfumat , de tinut in dulap s-au ceva ( asta mi-a explicat,zambind, Liza, prieteena olandeza, pitica si usor umflata, ca se face c el ) care avea o imagine cu un Mos Craciun..de poveste. Da, stiu, toti sunt de poveste. dar asta avea ceva...aparte. In locul zambatului tamp satisfacut si imbuibat cu care ne-a obisnuit cultura americana, atat de adulata si importata la noi, Mos Craciun de pe plicul de harite avea o privire blanda, de sfant, de batran bland si iubitor, o dragoste calma si linistitoare..In orice caz, o privire a unui personaj care nu ar putea in viata lui, fie ea si eterna, zice "HO -HO - HOO!!!" Si totusi, vesel...o veselie..complice, si o privire sagalnica, dar palida, si delicata...care, in lumea noastra hiperactviva si zgomotoasa, isterica si compulsiva ( sa nu-i zic "crizata" ) trece neobservata si neinteleasa.
Ok, va-m plictisit destul. As mai mentiona doar faptul ca la casa unde am platit , "spiridusii " lui Mos Craciun erau negri ca tuciu in care feribe mamaie urzici pentr curci. Ce ti-e si cu interculturalitatea asta! ( nu stiu daca exista cuvantul, dar intelegeti ce vreau sa zic) Probabil ca au coborat prea mult pe horn...Ma rog, mai departe spre muzeu, pe malul cananlelor, prin toamna de Amsterdam. Ajunsi acolo, ne despartim. Eu si Liza inauntru, Sorina si calalta olandeza....la plimbare in continuare. Turul muzeului a fost scurt. Cred ca o mare parte era in renovare sau ceva. O ora pentru cel mai mare muzeu din Olanda e prea putin...dar , o ora plina. O ora de Rembrandt, Vermeer si multi altii de care nu stiam, de picturi cu batalii navale, de expozitii de arme vechi, tunuri, machete de vapoare, steme si steaguri..un vis. Compania a fost, de asemena, la inaltime. Povesti, schimb de informatii si multe glume...Ce pot sa va spune c e uimitor sa vezi pe perete la cativa metri de tine lucruri despre car enumai ai citit..sa vezi ca exsita in realitate niste picturi pe care le credeai inchise intr-un univeers de carti si albume Un exemplu e celebrul, legendaul tablul al lui Rembrandt " Rondul de noapte"
Am terminat mai repede, deci timp destul sa ne odihnim...si sa mancam o ciocalata, pe banucta din fata muzeului...timp in care Liza mi-a explicat ca pentru olandezi fazele cu iarba si asta n-au nicio chestie..adica zicea ca n-a incercat is nici nu o tenteaza...e ..pentru turisti. Ok, cat ai zice "ciocolata" apar si fetele si mergem sa ne pozam cu scrisu ala, legenda urbana, I Am Sterdam...foarte tare...plin de copilasi cocotati pe el....ne-am urcat si noi, ne-am pozat pe acolo...asta a fost...Mai departe, plimbareala pana la locul de reintalnire cu grupul...18.15....Time to say goodby..pentru fetele din Olanda...o scurta disctuie emotionanta...zambete, cate un mic cadou de ramas bun si, o privire inapoi si speranta ce ne vom mai revedea candva..Reuniti cu grupul, am plecat spre locul de imbarcare pentru plimbarea pe canalele din oras si pe raul Amstel..noapte si lumini..feerie...cam lung totusi, mai ales ca incepea sa ma roada o foame....si, in plus, cele cinci grade de afara pareau si mai putine din cauza curentului. Buun..dupa asta, hai sa merg si eu in Red Light District...nu ma incanta ideea la inceput...si..na..nu sh..ce sa zic...o strada cu lumini rosii, cu dorgati si dubiosi...si cu femei in vintrine....e interesat ca lume, ca forfota, ca....pulsatie de viata..dar o viata...dupa mine mai mult decadenta si intrucatva artificiala decat libera....esti liber de lege dar prins de altele....si , in plus, daca e s-o luam p-asa...femei in vitrine..interesanta idee, ma rog.. dar curve vezi peste tot, nu stiu...e suficient sa ridici capul din pamant mergand pe strada, sa-ti faci privirea roata, si vezi o gramada..si la propriu si la figrat..deci....
Fianl de excursie....ajuns in autocar, imi savurez calamarii, acompaniati de cartofi prajiti si o bere Amstel. parca 2,15 euro pt o bere e cam mult,dar...asta e! Caldura, somn....ar mai fi fost mult de vazut ( Van Gogh, Casa Annei Frank, Heineken..si multe altele) si de facut...( de exepllu, mancat hering crud...pana cand m-am hotarat eu, s-u inchis ) dar...Amsterdamul nu pleaca de acolo..( desi, cu topirea ghetarilor si cresterea nivelului marii, nu sunt asa sigur) Bucuros de ce am vazut si de revederea celor doua amice, ma rezem de geam...
vineri, 21 octombrie 2011
Cum,ma, nene ?!
Pe scurt ziua de ieri. Dimineata am avut o prezentare despre autism pentru psihologia educatiei. Subiectul mi s-a parut atat de tare incat timpul dedicat temei l-am petrecut mai mult citind articole si uitandu-ma la interviuri decat facand afurisitu ala de power point...Cu ocazia asta, am redescoperit senzatia incredibila de a lucra singur ! Cat de bine, e, Doamne, sa faci totul asa cum stii tu, sa nu injuri si sa nu fii injurat, sa nu-ti faci griji pentru treaba altora si sa...lucrezi pe la trei nopatea, fara temene limita, cu un pahar de cola si o felie de pizza. Am dormit vreo trei ore, da' m-am trezit odihnit...long live Cola....cat pot sa iubesc bautura asta! Deschid sifonierul...camasa albastra si cravata cu dungi oblice? Neaah...fara cravata pentru prezentarea de azi...ce atataa...! Camasa alba in carouri colorate, cu manecile si gulerul incheiate. Blugii albastru-inchis, pantofii....oglinda! Ok, let's do it! Laptopul, geanta, haina gri soboloan...si...la treaba. Ca de-obicei la o prezentare, ajung mai devreme...imiang de banci sa-mi fac loc sa ma olimb, masor din priviri spatiul..apoi cu pasii...la scurta vreme toata lumea e in sala. Pentru prima data n-am mai avut emotii...de-obicei tremur rau de tot si imi bate inima ca naiba, dar nu se vede..poate doar prin gesturile sacadate. Acum m-am simtit ok, stapan pe situatie, in control..si rezultatul a fst destul de bun.. 40 de minute mai tarziu...gata! Gestul tipic, camasa scoasa din pnataloni, manecile ridicate si gulerul descheiat. Huh!
Ok..dupa asta...relaxare! Am vrut sa-mi indeplinesc visul de a bea un vin fiert..Am luat antibiotic pentru tusea asta care ma omoara vreo zece zile,deci...fara aclool. Buun..ieri prima zi fara antibiotic..deci..vin fiert! Am zis....dupa somnul de dupa-amiaza..la cumparaturi! Vin rosu, mere frumos colorate, bete de scortiosara..si ZAHAR. Incepeam deja sa le simt gustul..aromo...imbatatoare, si la proproiu si la figurat. Ok..ajuns acasa, deschid sticla....gust...excelent, asemanator cu Merlot...pun totul la fiert...miros de iarna, de sanie, de munte. PERFECT!...strainejii, pe langa mine, nu mai vazusera...ca la ei in tara n-au....Dupa ce totul e gata., le pun in canute mici, le dau sa guste si imi torn si eu un polonic....pana sa duc ceasca la gura ( parfumul imi cuprindea suav narile..) , turcoaica " ce..interesant...la voi in tara puneti sare in vin?" .....liniste..."Ce faceeee,maaaaaaa!!!!!!!!!!!!????" Bun buzele pe cana, gust...Hrist...da, am pus sare in loc de zahar :) .va dati seama ce a urmat...de fapt, nu stiu daca va dati seama.....cert e ca visul meu de o saptamana, in valaore materiala de vreo 4 euro, a fost aruncat la chiuveta...(mirosind delicios a vin fiert normal....ca,deh, sarea n-are miros) Mda...am sfarist prin a-mi ineca amarul intr-o delicoasa cana de ceai tropical oribil.
Aceste zise fiind spuse, tre sa o sterg..maine Amsterdam..bagaje de facut si...toate cele!
Ok..dupa asta...relaxare! Am vrut sa-mi indeplinesc visul de a bea un vin fiert..Am luat antibiotic pentru tusea asta care ma omoara vreo zece zile,deci...fara aclool. Buun..ieri prima zi fara antibiotic..deci..vin fiert! Am zis....dupa somnul de dupa-amiaza..la cumparaturi! Vin rosu, mere frumos colorate, bete de scortiosara..si ZAHAR. Incepeam deja sa le simt gustul..aromo...imbatatoare, si la proproiu si la figurat. Ok..ajuns acasa, deschid sticla....gust...excelent, asemanator cu Merlot...pun totul la fiert...miros de iarna, de sanie, de munte. PERFECT!...strainejii, pe langa mine, nu mai vazusera...ca la ei in tara n-au....Dupa ce totul e gata., le pun in canute mici, le dau sa guste si imi torn si eu un polonic....pana sa duc ceasca la gura ( parfumul imi cuprindea suav narile..) , turcoaica " ce..interesant...la voi in tara puneti sare in vin?" .....liniste..."Ce faceeee,maaaaaaa!!!!!!!!!!!!????" Bun buzele pe cana, gust...Hrist...da, am pus sare in loc de zahar :) .va dati seama ce a urmat...de fapt, nu stiu daca va dati seama.....cert e ca visul meu de o saptamana, in valaore materiala de vreo 4 euro, a fost aruncat la chiuveta...(mirosind delicios a vin fiert normal....ca,deh, sarea n-are miros) Mda...am sfarist prin a-mi ineca amarul intr-o delicoasa cana de ceai tropical oribil.
Aceste zise fiind spuse, tre sa o sterg..maine Amsterdam..bagaje de facut si...toate cele!
miercuri, 19 octombrie 2011
Asta-i buna !
Hai ca pe-asta n-am mai vazut-o! Acum cinci minute m-am ridicat de la masa de afara, calda si insorita, dupa pranzul copios si mi-am pus de un ceai...la scurta vreme aud un zgomot sacaitor...imi ridic ochii din ecran si...ploua...ok, si ce daca? Ce faci atata zgomot? Ma ridic sa-mi iau ceaiul....ies un pic pana in curte...si ce sa vezi...nici mai ult nici mai putin de grindina! Nu mare, da' sanatoasa, oricum, Nu stiu de ce , nu mi separe un fenomen..propriu locului astuia...chiar mi se pare un act de tupeu fantastic sa ma grindinuiasca aici..Acum s-a oprit. Doar ploua...rece..si oblic...Asta nu e, insa , niciun impediment pentru windowsul meu sa arate, "fara nicio nonsalanta", cum ar zice cineva, la starea vremii in Kortrijk , cer senin si 12 grade...:) O fi la tine, baa! iau cateva guri de ceai ieftin, bun si prost in acelasi timp...m-am mai linistit...
Ha-ha! Am plecat 5 minute ca nu ma puteam abtine sa nu ii salut pe colegii mei care vin de la baschet..in aer liber. Mini turneu organizat de universitate..daca nu era tusea asta tuberculoasa de care nu scap de trei saptamani, as fi jucat si eu..dar acuma , ca ii vad rabegiti, flescaiti, ciufuliti ( scuzati repetitia ultimelor trei litere) parca nu prea-mi pare rau. I-am intrebat, zambitor si empatic...cum a fost meciul....i-am felicitat pentru victorie si mi-am exprimat cat mai convingator adancul regret ca nu am putut juca alaturi de ei ( asta aruncand din cand in cand cate o privire la adidasii lor leoarca)
Ieri m-a apucat o stare de "n-am chef azi"..din mai multe motive..si am zis...gata! Saptamana asta nu gatesc!drept pentru care m-am apucat sa-mi azvarl in cos toate porcariile ieftine , gustoase, usor de preparat si foarte nesanatoase. Pizza, mini-pizza, carnati congelati si toate ororile astea. Cand m-am vazut colegii care mananca asa ceva , ca eu, om si bucatar serios, mananc pentru prima data asa ceva, au vazut in uluiala. Ee..asta e!Am si eu voie!
Sa va mai zic una tare..luni dimineata am avut seznatia ca am dormit prea mult si s-a facut bursc 1 aprilie. Toata lumea vorbea la micul dejun depsre cum noaptea a fost scandal si panarama la noi in casa..despre cum lituanianul pe jumate rusnac a chemat niste rusi..cu care cica s-ar fi laut la bauta si apoi la bataie. Cert e ca au urlat, sau dat de pereti, au facut balamuc p-aci... Auzind toate astea, un zambet tamp ma cuprindea, privind fetele ingrijorato-disperate ale celorlalti " ce-aveti,nene?!" Cica o mare parte din actiune s-ar fi petrecut sub fereastra mea ( stau la parter..si nu trag niciodata obloanele) foarte tare...A venit si politia..doua echipaje...sa fie sanatosi! Eu noaptea dorm, nu stau sa vad ce fac astia pe aici! ( a se citit ca eram mult prea obosit, si fizic si psihic, ca sa ma mai poata tezi ceva) Sentimentul a fost tare, oricum. Toti erau disperati, pt mine nu s-a intamplat nimic...
In atla ordine de idei, maine am o prezentare..trebuie sa sustin o prezentare , cu tot cu power poijnt, de 40 de minute..singur! Despre copii cu autism. Subiectul mi s-a parut atat de fascinant incat aseara, in loc sa scriu naibii ceva, am citit 3 ore depsre subiect si am vazut filmulete si reportaje...doar de dragul subiectului..asa ca..diseara..o sa fie distractie..
Un pui de somn inainte de lucru..o sa-mi arunc gandurile cat mai departe, ca pe un bumerang, ca sa ma pot odihni un pic si sper ca, la vremea cand se vor intoarce, voi fi deja trezit.
Ha-ha! Am plecat 5 minute ca nu ma puteam abtine sa nu ii salut pe colegii mei care vin de la baschet..in aer liber. Mini turneu organizat de universitate..daca nu era tusea asta tuberculoasa de care nu scap de trei saptamani, as fi jucat si eu..dar acuma , ca ii vad rabegiti, flescaiti, ciufuliti ( scuzati repetitia ultimelor trei litere) parca nu prea-mi pare rau. I-am intrebat, zambitor si empatic...cum a fost meciul....i-am felicitat pentru victorie si mi-am exprimat cat mai convingator adancul regret ca nu am putut juca alaturi de ei ( asta aruncand din cand in cand cate o privire la adidasii lor leoarca)
Ieri m-a apucat o stare de "n-am chef azi"..din mai multe motive..si am zis...gata! Saptamana asta nu gatesc!drept pentru care m-am apucat sa-mi azvarl in cos toate porcariile ieftine , gustoase, usor de preparat si foarte nesanatoase. Pizza, mini-pizza, carnati congelati si toate ororile astea. Cand m-am vazut colegii care mananca asa ceva , ca eu, om si bucatar serios, mananc pentru prima data asa ceva, au vazut in uluiala. Ee..asta e!Am si eu voie!
Sa va mai zic una tare..luni dimineata am avut seznatia ca am dormit prea mult si s-a facut bursc 1 aprilie. Toata lumea vorbea la micul dejun depsre cum noaptea a fost scandal si panarama la noi in casa..despre cum lituanianul pe jumate rusnac a chemat niste rusi..cu care cica s-ar fi laut la bauta si apoi la bataie. Cert e ca au urlat, sau dat de pereti, au facut balamuc p-aci... Auzind toate astea, un zambet tamp ma cuprindea, privind fetele ingrijorato-disperate ale celorlalti " ce-aveti,nene?!" Cica o mare parte din actiune s-ar fi petrecut sub fereastra mea ( stau la parter..si nu trag niciodata obloanele) foarte tare...A venit si politia..doua echipaje...sa fie sanatosi! Eu noaptea dorm, nu stau sa vad ce fac astia pe aici! ( a se citit ca eram mult prea obosit, si fizic si psihic, ca sa ma mai poata tezi ceva) Sentimentul a fost tare, oricum. Toti erau disperati, pt mine nu s-a intamplat nimic...
In atla ordine de idei, maine am o prezentare..trebuie sa sustin o prezentare , cu tot cu power poijnt, de 40 de minute..singur! Despre copii cu autism. Subiectul mi s-a parut atat de fascinant incat aseara, in loc sa scriu naibii ceva, am citit 3 ore depsre subiect si am vazut filmulete si reportaje...doar de dragul subiectului..asa ca..diseara..o sa fie distractie..
Un pui de somn inainte de lucru..o sa-mi arunc gandurile cat mai departe, ca pe un bumerang, ca sa ma pot odihni un pic si sper ca, la vremea cand se vor intoarce, voi fi deja trezit.
marți, 18 octombrie 2011
Viata de Hoinar
Semnificatia titlului e multipla. Viata mea in general, dar mai ales evenimente din ultimele zile, ma fac sa ma simt un hoinar.Un hoinar prin lume, un hoinar prin viata. Departe de casa, de prieteni...si chair si-asa....multe locuri in care sa-mi ascund si odihnesc gandurile, temerile si sentimentele, n-am. Nici foarte multe brate de care sa ma simt adapostit. Imaginea despre mine care imi vine cel mai frecvent in minte e cate un tren inghetzat si pustiu, sau vreo masina ce alearga prin noapte. Linistea mi-o caut la fel...mereu in miscare, cautand noi creste, noi drumuri care merita urmate spre cine stie ce loc ce mi se pare bun de refugiu...Oftez si merg..merg si oftez, uneori cu inima ca o pana ciufulita, alteori ca o bucata de plumb modelata prost.
Dupa aceasta scurta introducere, de altfel o meditatie patetica asupra vietii mele, o sa va povestesc ultima mea hoinareala, ascunzand o parte din ea sub o umbra absurda, amara, lasa si stramba.
Stiu ca am promis ca o sa scriu mai des...si am scris mai rar...pur si simplu...n-am simtit si...nu vreau sa scriu balarii..dar acum simt...si, poate o sa vi se para aiurea...nu prea imi pasa ce iese...sau ce cititi. Vreau doar sa scriu....despre imprsiile mele de Strasbourg,care m-au imbogatit cu mult, dar, inevitabil, m-au si ingreunat.. E prea mult pentru a scrie ceva cu cap si coada..a urma ceva cronologic...o actiune sau vreo ineptie d-asta scriitoriceasca. O sa descriu doar imagini, sentiente, ganduri, fix asa cum imi vin mie. Initial am vrut sa scriu postarea asta doar ca un sir de substantive...asa cum imi vin mie..fara verbe, fara legatura, coerente doar prin semnificatie si continut de semntimente...exista , totusi, riscul , ca asta sa-mi cauzeze o stare de catharsis care sa ma duca la a ma deschide MULT prea mult in fata voastra, cei care citit, oricine ati fi voi aia.
Duminica noapte..ceasul meu cu curea roasa arata 23 45...merg deja de mai bine de o ora....pornit din gara din Brussel, intr-un compartiment gol...intr-un tren spre cap de linie. Nu e nimeni..dar nu ma simt singur...ma simt, de altfel, neasteptat de usor...si gustul amar din gura lipseste...nici inima nu mi-e grea..aproape ca-mi lipseste sentimetul ala...ma gandesc doar sa ajung acasa..."acasa"..realizez ca e prima data cand imi asociez camera asta micutza cu notiunea de casa..e prima data cand mi-e dor de ea...prin intunericul de afara zaresc, sub pasarela, un manunchi de linii intortochiate.. Marginea de caramida imi pare cunoscuta..si..da! E podul de cale ferata din Kortrijk, paralel cu cel de masini, pe care urc nopate cu bicicleta si stau cateva minute sa admir luminile strazii principale. Trenul scrasneste din roti si se opreste! Gara! Am ajuns ! Ma ridic, arunc o ultima privire la pustiul trenului, imi arunc rucsacul pe un umar...sar din tren fara sa astept sa se lase scarile...talipe rigide ale pantofilor mei se izbesc puternic de caldaramul peronului, rasunad sec in gara pustie. E vant si frig. Acasa ! Un telefon al unei prietene ( o pot numi prietena de acum - sper sa citesti asta) ingrijorata de intarzierea mea imi da si mai mult elan. Aproape alerg prin frig si vant....trecand prin locuri cunoscute, imi aminteam de ziua de vineri...cea cu soare , cu cer alabstru, in care mi-am parasit camera..cu entuziasmul obinsuit al unei calatorii. N-o sa insist pe asta...Brusselul, prima escala spre Strasbourg, unde trebuia sa-mi intalnesc "soferul" de ocazie, ce s-a dovedti a fi un om foarte tare, a venit repde...n-am prea avut timp de vizitat...Atomul l-am vazut din tren, lucind argintiu in razele de dimineata. Coborat in gara..m-am simtit ca un somalez....Gare Midi este cam..cat aeroportul Otopeni....magazine, lume, viata, circulatie.. Metroul....un labirint...franceza mea agramata m-a ajutat totusi sa gasesc repede calea...metroul lor e ..urat, mic si intunecat. A,da...si plin de negrii. Ce ti-e si cu interculturalismul asta..deschidere si..nu sh ce..da, e frumos. Dar ganditi-va ca, daca eu, nefiind de acolo, am zis " ce naiba e cu astia" vazand ca 50% din oamenii de-acolo sunt cam pictati, cum se simt oare belgienii pur-sange in invazia asta de populatii.Pranz intr-o piata cu steaguri si statui, plimbare prin parc si o statuie cu niste gaste care se ciupesc de coada.
Drumul din Brussel in Strasbourg l-am facut cu un...sofer de ocazie, o ardeleanca de-a noastra, un om foarte tare din foarte multe puncte de vedere, cu care, ulterior, am vorbit fara nicio bariera, ca si cum am fi fost prieteni vechi...Drumul a fost...lung si obositor, dar ne-am sustinut reciproc.
Ajuns in Strasbourg, nopate si frig....un frig placuta, insa....ce ma facea sa ma gandesc mai mult la caldura ce va urma, a unei camere mici si a unei imbratisari dragi. O scurta plimbare prin oras, pe la 12 jumate, faleze, catedrale ce se arcuiau printre crengi tomnatice, lumina de felinare. Timpul de somn a venit repede si, odata cu el, un vis bizar, greu de descris....un vis in care o forma de fericire parea posibila...dar care, totusi, m-a lasat sceptic si rece. Visele aveau pana acum puterea sa ma bucure...si sa imi dea speranta....acum imi dau doar o melancolie, mai mult amara decat dulce...poate ca am imbatranit un pic..."Nu esti batran cand ai o anumita varsta, ci cand incepi sa-ti tradezi idealurile"...sau cand ai senzatia ca idealurile incep sa te tradeze...
A doua zi a fost insorita....pe scurt, plimbare cu barca pe raul "Ce-mi pasa?" din Strasbourg, o gramada de oameni cu fete de francezi ( FRAIERII!!!) , si niste unii care protestau isteric , cu zgomote si tobe impotriva energiei nuclerare. Scopl mi se pare nobil..si ..foarte bun de sustinut...da'...uite ce face omul cand nu munceste destul...e prea odhinit sambata si il apuca protestatul....Strazi frumoase, plimbare, soare, zambet...Apoi un scurt pranz rapid...si...urcus pe trepte inguse in turnul catedralei Notre Dame de acolo..foarte tare e ca, spre deosebire d emajoritatea catedralelor Notre Dame, are un singur turn..cica n-au mai avut bani sa-l faca si pe al doilea. De sus, privelistea e super....acoperisuri, tururi, strazi micute...Ziua a continuat cu o atmosfera urata, generata de un context demn de un roman incredibil de prost, cliseistic si melodramatic.Un pasaj pe care l-a mai citit de cateva ori in paginile rasfotie de vant ale vietii mele. Personajele, luate in sine si individual, merita, parca, ceva mai...decent, dar...asta e !
S-a facut nopate, s-a facut dimineata....ziua 3...si ultima. Parc, soare, suveniruri. Pentru o vreme , romanul prost s-a transformat intr-un fel de film psihologic, cu lumi paralele si generate de mintea cuiva, ceva mai bun, dar tot cliseistic.
Drumul ducea la locul de reintalnire cu "soferul meu". Cateva momente de asteptare in soare, intre picturi cu izi de prost gust, langa statuia Ioanei d'Arc, pe treptele de piatra ale unei catedrale....Povesti, deschidere, relas....Iata-mi soferul...imbratisari, privire, despartire....cu totii uram despartirile, asa-i? De fapt..nu numim despartire ceva placut, nu-i asa? Numim despartire numai acea..separare care lasa un gol in urma...O separarea de ceva rau nu e o despartire...Cu cat lasi mai mult in urma, cu atat despartirea e mai despartire....tristeatea e ca niciodata, atunci cand ne despartim de ceva, fie voit sau nevoit, niciodata nu stim exact ce lasam in urma....cat lasam in urma....si pentru cat timp. Si va mai spun ceva...orice despartire permanenta poate fi temporara, orice despartire temporara poate fi permanenta...
La drum, deci! Rucsacul in spate, "valiza cu amintiri" ....cheia se invarte in contact....plecare....timpul zboara repede....dorul de camera mea, de linistea pe care o gasesc acolo ma ajunge....nu e nerabdare, e doar...doar! Noaptea se lasa....masina alearga pe autostrada LUMINATA ( cica e vizibila de pe luna....) curand ajug in Brussel. Imi las bunul si dragul partener de drum in urma, imbratisari, pupaturi, urari de bine, caldura. Ma urc in metroul cu negrii si..la gara. O ora de frig, ganduri si jucat cu mingiuta saritoare ...trenul..pustiu, rece..dar nu ma apasa....de aici, in principiu, stiti povestea...
Dupa aceasta scurta introducere, de altfel o meditatie patetica asupra vietii mele, o sa va povestesc ultima mea hoinareala, ascunzand o parte din ea sub o umbra absurda, amara, lasa si stramba.
Stiu ca am promis ca o sa scriu mai des...si am scris mai rar...pur si simplu...n-am simtit si...nu vreau sa scriu balarii..dar acum simt...si, poate o sa vi se para aiurea...nu prea imi pasa ce iese...sau ce cititi. Vreau doar sa scriu....despre imprsiile mele de Strasbourg,care m-au imbogatit cu mult, dar, inevitabil, m-au si ingreunat.. E prea mult pentru a scrie ceva cu cap si coada..a urma ceva cronologic...o actiune sau vreo ineptie d-asta scriitoriceasca. O sa descriu doar imagini, sentiente, ganduri, fix asa cum imi vin mie. Initial am vrut sa scriu postarea asta doar ca un sir de substantive...asa cum imi vin mie..fara verbe, fara legatura, coerente doar prin semnificatie si continut de semntimente...exista , totusi, riscul , ca asta sa-mi cauzeze o stare de catharsis care sa ma duca la a ma deschide MULT prea mult in fata voastra, cei care citit, oricine ati fi voi aia.
Duminica noapte..ceasul meu cu curea roasa arata 23 45...merg deja de mai bine de o ora....pornit din gara din Brussel, intr-un compartiment gol...intr-un tren spre cap de linie. Nu e nimeni..dar nu ma simt singur...ma simt, de altfel, neasteptat de usor...si gustul amar din gura lipseste...nici inima nu mi-e grea..aproape ca-mi lipseste sentimetul ala...ma gandesc doar sa ajung acasa..."acasa"..realizez ca e prima data cand imi asociez camera asta micutza cu notiunea de casa..e prima data cand mi-e dor de ea...prin intunericul de afara zaresc, sub pasarela, un manunchi de linii intortochiate.. Marginea de caramida imi pare cunoscuta..si..da! E podul de cale ferata din Kortrijk, paralel cu cel de masini, pe care urc nopate cu bicicleta si stau cateva minute sa admir luminile strazii principale. Trenul scrasneste din roti si se opreste! Gara! Am ajuns ! Ma ridic, arunc o ultima privire la pustiul trenului, imi arunc rucsacul pe un umar...sar din tren fara sa astept sa se lase scarile...talipe rigide ale pantofilor mei se izbesc puternic de caldaramul peronului, rasunad sec in gara pustie. E vant si frig. Acasa ! Un telefon al unei prietene ( o pot numi prietena de acum - sper sa citesti asta) ingrijorata de intarzierea mea imi da si mai mult elan. Aproape alerg prin frig si vant....trecand prin locuri cunoscute, imi aminteam de ziua de vineri...cea cu soare , cu cer alabstru, in care mi-am parasit camera..cu entuziasmul obinsuit al unei calatorii. N-o sa insist pe asta...Brusselul, prima escala spre Strasbourg, unde trebuia sa-mi intalnesc "soferul" de ocazie, ce s-a dovedti a fi un om foarte tare, a venit repde...n-am prea avut timp de vizitat...Atomul l-am vazut din tren, lucind argintiu in razele de dimineata. Coborat in gara..m-am simtit ca un somalez....Gare Midi este cam..cat aeroportul Otopeni....magazine, lume, viata, circulatie.. Metroul....un labirint...franceza mea agramata m-a ajutat totusi sa gasesc repede calea...metroul lor e ..urat, mic si intunecat. A,da...si plin de negrii. Ce ti-e si cu interculturalismul asta..deschidere si..nu sh ce..da, e frumos. Dar ganditi-va ca, daca eu, nefiind de acolo, am zis " ce naiba e cu astia" vazand ca 50% din oamenii de-acolo sunt cam pictati, cum se simt oare belgienii pur-sange in invazia asta de populatii.Pranz intr-o piata cu steaguri si statui, plimbare prin parc si o statuie cu niste gaste care se ciupesc de coada.
Drumul din Brussel in Strasbourg l-am facut cu un...sofer de ocazie, o ardeleanca de-a noastra, un om foarte tare din foarte multe puncte de vedere, cu care, ulterior, am vorbit fara nicio bariera, ca si cum am fi fost prieteni vechi...Drumul a fost...lung si obositor, dar ne-am sustinut reciproc.
Ajuns in Strasbourg, nopate si frig....un frig placuta, insa....ce ma facea sa ma gandesc mai mult la caldura ce va urma, a unei camere mici si a unei imbratisari dragi. O scurta plimbare prin oras, pe la 12 jumate, faleze, catedrale ce se arcuiau printre crengi tomnatice, lumina de felinare. Timpul de somn a venit repede si, odata cu el, un vis bizar, greu de descris....un vis in care o forma de fericire parea posibila...dar care, totusi, m-a lasat sceptic si rece. Visele aveau pana acum puterea sa ma bucure...si sa imi dea speranta....acum imi dau doar o melancolie, mai mult amara decat dulce...poate ca am imbatranit un pic..."Nu esti batran cand ai o anumita varsta, ci cand incepi sa-ti tradezi idealurile"...sau cand ai senzatia ca idealurile incep sa te tradeze...
A doua zi a fost insorita....pe scurt, plimbare cu barca pe raul "Ce-mi pasa?" din Strasbourg, o gramada de oameni cu fete de francezi ( FRAIERII!!!) , si niste unii care protestau isteric , cu zgomote si tobe impotriva energiei nuclerare. Scopl mi se pare nobil..si ..foarte bun de sustinut...da'...uite ce face omul cand nu munceste destul...e prea odhinit sambata si il apuca protestatul....Strazi frumoase, plimbare, soare, zambet...Apoi un scurt pranz rapid...si...urcus pe trepte inguse in turnul catedralei Notre Dame de acolo..foarte tare e ca, spre deosebire d emajoritatea catedralelor Notre Dame, are un singur turn..cica n-au mai avut bani sa-l faca si pe al doilea. De sus, privelistea e super....acoperisuri, tururi, strazi micute...Ziua a continuat cu o atmosfera urata, generata de un context demn de un roman incredibil de prost, cliseistic si melodramatic.Un pasaj pe care l-a mai citit de cateva ori in paginile rasfotie de vant ale vietii mele. Personajele, luate in sine si individual, merita, parca, ceva mai...decent, dar...asta e !
S-a facut nopate, s-a facut dimineata....ziua 3...si ultima. Parc, soare, suveniruri. Pentru o vreme , romanul prost s-a transformat intr-un fel de film psihologic, cu lumi paralele si generate de mintea cuiva, ceva mai bun, dar tot cliseistic.
Drumul ducea la locul de reintalnire cu "soferul meu". Cateva momente de asteptare in soare, intre picturi cu izi de prost gust, langa statuia Ioanei d'Arc, pe treptele de piatra ale unei catedrale....Povesti, deschidere, relas....Iata-mi soferul...imbratisari, privire, despartire....cu totii uram despartirile, asa-i? De fapt..nu numim despartire ceva placut, nu-i asa? Numim despartire numai acea..separare care lasa un gol in urma...O separarea de ceva rau nu e o despartire...Cu cat lasi mai mult in urma, cu atat despartirea e mai despartire....tristeatea e ca niciodata, atunci cand ne despartim de ceva, fie voit sau nevoit, niciodata nu stim exact ce lasam in urma....cat lasam in urma....si pentru cat timp. Si va mai spun ceva...orice despartire permanenta poate fi temporara, orice despartire temporara poate fi permanenta...
La drum, deci! Rucsacul in spate, "valiza cu amintiri" ....cheia se invarte in contact....plecare....timpul zboara repede....dorul de camera mea, de linistea pe care o gasesc acolo ma ajunge....nu e nerabdare, e doar...doar! Noaptea se lasa....masina alearga pe autostrada LUMINATA ( cica e vizibila de pe luna....) curand ajug in Brussel. Imi las bunul si dragul partener de drum in urma, imbratisari, pupaturi, urari de bine, caldura. Ma urc in metroul cu negrii si..la gara. O ora de frig, ganduri si jucat cu mingiuta saritoare ...trenul..pustiu, rece..dar nu ma apasa....de aici, in principiu, stiti povestea...
sâmbătă, 8 octombrie 2011
Si totusi..a venit toamna
Dupa o saptamana si mai bine de zile de arama, cu lumina palida si calda peste frunze batute de un vand melancolic, sub un albastru senins si curat, chihlimbarul s-a transformat in cenusa. Norii ne-au acoperit de vreo trei zile si ploaia tot cade rece, marunta si exasperanta. Acum cateva zile ma plimbab cu bicicleta printre copacii din facultate si un miros de frunze arse ma purta cu gandul acasa....m-am dat jos pentru cateva minute pentru ca pe o margie de alee zarisem niste frunze prin care sa-mi fosnesc picioarele. Doamne, cat imi place sa fac asta. Doua zile mai tarziu, plimbandu-ma prin oras, un vant racoros si vioi imi batea obrazul. " trebuie sa le fi risipit deja", mi-am zis, purtand inca in minte mirosul de uscat si ars. Acum, cand ies pe usa, nu mai miroase decat a ploaie, a frig si a toamna tarzie...nu stiu cati stiti asta despre mine....dar iubesc tomna...toamna mea, cu dovleci pe deal la Arges, cu frunze fosnite prin Tineretului, cu felinarele dintre blocuri....Nici nu stiu cand a trecut vremea greierilor. Aici n-au greieri. Mi-e dor de casa? Poate... de toamna de acasa, de gustul mustului de la mamaie, de bucatelele alea mici de sentimente din care e facut un anotimp. Aseara ma plimab singur, pedaland repede si cu vantul in par, cu geaca incheiata pana in gat, pe o sosea latruralnica intunecata, printre suvoaiele de frunze ce treceau pe langa mine..asta e toamna mea de aici!
Ca tot vorbeam de toamna ( paragraful asta e mai mult dedicat simpaticelor mele colege...si , desigur lui Alex) E un an de cand ne-am cunoscut. (Si vreo doua luni si ceva de cand nu m-ati vazut, da asta e altceva) Ce repede trece un an! "Anii trec repede, zilele trec greu" zicea cineva...si mare dreptate are. Nu stiu cate dintre voi mai stiti, dar eu am aduc aminte..ca si cum as fi acum acolo...ziua aia de la Parlament...deschiserea..cu o gramada de discursuri plicticoase. Imi amintesc ca aveam o problema cu sacoul si ca pantofii ma cam strangeau, dar aveam, totusi, sentimentul ala de..nou..de copil prostut care descopera o noua etapa. Vi-l mai amintit poate si pe profu ala de-a delirat doau ore fara oprire, vorbind cu fantoma din coltul din dreapta sus al salii aleia afurisite din Polizu.. ( Ha-ha..semestrul asta faceti cu el- BAFTA :)) ) Imi amintesc perfect intalnirea din Carturesti, povestile gentilor si sireturilor noastre...ceaiul negru si accentul Alexandrei, care inca ma amuza ( daca citesti,, nu te supara :P) Mai stiti, pe la inceput, cand n-aveam loc in L22, cand stateam cocotati pe scari, pe geamuri, pe peste tot..primele proiecte, primele cafele de la automat, primele zambete, imbratisari si (mai ales) pupaturi. Ce repede trece un an !
Zilele astea nu prea am mai scris, dupa cum ati vazut. Motive am multe..scuze niciuna. Sa zicem ca febra, vremea de afara si ..mai ales anumite apsecte ale vietii cotidiene...mi-au lasat un gust prea amar ca sa mai scriu ceva. Azi, parca, mi-am revenit un pic. Cu prezentarea de tara de luni batand la usa, trebuie sa ma ridic, sa ma suctur de praf, sa-mi pun camasa alba, steagul, si sa....fac ce-mi place mai mult. Sa vorbesc despre tara mea. Lucrurule nu merg mereu asa cum vrei, dar sper ca o sa iasa cum trebuie...
Ca sa-mi grabesc un pic vindecarea afurisitei asteia de raceli, am fier un strop de tuica...miros de casa si de iarna. Am vrut sa o fierb pana ia foc..si sa ma duc un pic in timp si spatiu pana intr-o seara de Decembrie cand, in bucataria bunicilor, ibricul albastru tinut de niste mani ferme, groase si mereu calde, scotea flacari. Focul juca deasupra lui asemeni focurilor de legenda desupra comorilor....cel putni, asta mi se parea mie, la mintea mea de sapte ani. N-a luat foc...poate ceva din magie a lipsit..poate manile calde, poate spiritul de acasa...Totusi, m-am bucurat de o mica cescuta cu gust de casa, prune si piper.
Am ridicat cana de ceai,am dus-o la gura...e goala....trebuie umpluta. Somnul incepe sa ma ia...pe seara asta , va las, cu speranta ca gustul amar din gura imi va disparea curand si cu promisiunea ca o sa scriu mai des, asa cum imi zice mereu un drag prieten.
Ca tot vorbeam de toamna ( paragraful asta e mai mult dedicat simpaticelor mele colege...si , desigur lui Alex) E un an de cand ne-am cunoscut. (Si vreo doua luni si ceva de cand nu m-ati vazut, da asta e altceva) Ce repede trece un an! "Anii trec repede, zilele trec greu" zicea cineva...si mare dreptate are. Nu stiu cate dintre voi mai stiti, dar eu am aduc aminte..ca si cum as fi acum acolo...ziua aia de la Parlament...deschiserea..cu o gramada de discursuri plicticoase. Imi amintesc ca aveam o problema cu sacoul si ca pantofii ma cam strangeau, dar aveam, totusi, sentimentul ala de..nou..de copil prostut care descopera o noua etapa. Vi-l mai amintit poate si pe profu ala de-a delirat doau ore fara oprire, vorbind cu fantoma din coltul din dreapta sus al salii aleia afurisite din Polizu.. ( Ha-ha..semestrul asta faceti cu el- BAFTA :)) ) Imi amintesc perfect intalnirea din Carturesti, povestile gentilor si sireturilor noastre...ceaiul negru si accentul Alexandrei, care inca ma amuza ( daca citesti,, nu te supara :P) Mai stiti, pe la inceput, cand n-aveam loc in L22, cand stateam cocotati pe scari, pe geamuri, pe peste tot..primele proiecte, primele cafele de la automat, primele zambete, imbratisari si (mai ales) pupaturi. Ce repede trece un an !
Zilele astea nu prea am mai scris, dupa cum ati vazut. Motive am multe..scuze niciuna. Sa zicem ca febra, vremea de afara si ..mai ales anumite apsecte ale vietii cotidiene...mi-au lasat un gust prea amar ca sa mai scriu ceva. Azi, parca, mi-am revenit un pic. Cu prezentarea de tara de luni batand la usa, trebuie sa ma ridic, sa ma suctur de praf, sa-mi pun camasa alba, steagul, si sa....fac ce-mi place mai mult. Sa vorbesc despre tara mea. Lucrurule nu merg mereu asa cum vrei, dar sper ca o sa iasa cum trebuie...
Ca sa-mi grabesc un pic vindecarea afurisitei asteia de raceli, am fier un strop de tuica...miros de casa si de iarna. Am vrut sa o fierb pana ia foc..si sa ma duc un pic in timp si spatiu pana intr-o seara de Decembrie cand, in bucataria bunicilor, ibricul albastru tinut de niste mani ferme, groase si mereu calde, scotea flacari. Focul juca deasupra lui asemeni focurilor de legenda desupra comorilor....cel putni, asta mi se parea mie, la mintea mea de sapte ani. N-a luat foc...poate ceva din magie a lipsit..poate manile calde, poate spiritul de acasa...Totusi, m-am bucurat de o mica cescuta cu gust de casa, prune si piper.
Am ridicat cana de ceai,am dus-o la gura...e goala....trebuie umpluta. Somnul incepe sa ma ia...pe seara asta , va las, cu speranta ca gustul amar din gura imi va disparea curand si cu promisiunea ca o sa scriu mai des, asa cum imi zice mereu un drag prieten.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)