Sfarsit de saptamana

Ceai, servetele de nas, supa calda, paturica si cate un gat de tuica. Asta a fost ziua de azi....de, sunt racit :) E un fel de...epidemie pe aici..ne-a luat pe capete...a inceput cu italianu'..si el...latin marinimos...a dat si la altii...am rezistat eroic vreo 5 zile, mancand lamai si tinandu-ma departe de contagiosi. Azi, insa..cazut la datorie. Partea cea mai urata e ca a fost o zi asaaa frumoasa. N-am profitat de ea decat prin drumul la spuermrket sa-mi refac rezerva de ceai. In seara asta..se anunta liniste pentru mine...e vineri seara, toata lmea.."let's go party". Plamanii mei zic "pas" astazi la fum grus de tigara si schimbari bruste de temperatura..Neavand mare lucru de facut, sa va povestesc ce-am mai facut...

Luni, pe 26 , am facut o luna de cand sunt aici..e mult, e putin...? Nu stiu...a trecut...mai repede, mai incet...? Cred ca a trecut..ca o luna...Ce pot sa va spun e ca am avut un mic moment de..bilant. A fost o luna...departe de casa, intr-o lume nu stiu cat de diferita, dar sigur noua. O luna in care am vazut o mica parte din minunile Europei, in care am luat contact cu un nou sistem,  o luna in care am cunoscut oameni si mentalitati, unii care mi s-au lipit bine de mine si pe care ii voi pastra cu mine multa vreme dupa ce voi pleca, altii de care vreau sa uit cat mai repede. O luna in care am adormit in fiecare seara cu un usor oftat, uitandu-ma pe geam si..gandindu-ma ..( ei, acuma n-oti vrea sa stiti la ce ma gandesc inainte sa ma culc...asta nu va zic - sac! )

28 septembrie a fost, sa-i zicemasa, Ziua cea Mare, Kortrijk welcome Erasmus. Ziua pentru care noi, cei de la cursurile de Dutch, sub indrumarea atenta si riguroasa a stimatelor profesoare ( A se citit indrumarea falfaiatoare si aiurita a celor trei personaje de povesti pentru copii ) a trebuit sa organizam o mica festivitate, ceva ce a semanat foarte mult cu serbarile de prin clasa a 5-a. Copilaresc? Da! Ridicol? Nu, deloc! Simpatic, as zice. Cine spune ca e o prostie rizibila ca 60 de studenti, oameni in "aproape toata firea" sa cante cantecele vesele, despre prietenie si depsre anotimpuri, balanganindu-se ritmic, intr-o limba pe care abea o cunosc, e un mare nesuferit. Cand m-am urcat pe scena, cu chitara intr-o mana si pana gri-sobolan in cealalta, mi-au trecut prin fata ochilor, cu o viteza fortata, neobisnuita, derulata ianinte, asemeni vocii aluia de citeste aia cu "adresati-va medicului sau farmacistului", imaginile de la repetitii. Acum cateva saptamani, l-am cantat rpima data, cocotzat pe  banca din spate, balanganindu-mi picioarele ritmic si asteptand, infrigurat,reactia celorlalti, ce urmau sa cante peste chitara mea...Dupa ce l-am zdraganit repede, le-am vazut fetele zambitoare si am stiut ca e ok...Zana cea Micuta zambea si mai mult ca de-obicei si batea din palme topaind, ca un copil prostut si dragalas. Ziua urmatoare, a fost si mai si...tovarasul ungur a venit si el cu chitara lui...si rezultatul a fost, cel putin petru mine, foarte tare, ca sa-i zic asa. Urmatoarele zile de scoala se incheiau toate cu repetitii, fie in clasa fie pe iarba verde si carnoasa de afara. Invariabil, dupa repetitii, cate o mica improvitatie in doi, pe ritmuri spaniole sau country, primite cu aplauze...nu le zic frutunoase, dar entuziaste. Cantece, voie buna si prietenie...Filmul de imagini s-a dus, asa cum am spus, repede...ma asez, degetele pe Re major, pana sus..si astept intro-ul. Pentru un..chitarist de duminica ce sunt...e destul de coplestior, chiar si la un cantec simplu, sa ai 58 de oameni in spate care canta dupa tine si muuuulti in fata. Contrar asteptarilor, nu m-am panicat..dar, conform asteptarilor nu mi-am ridicat capul din foaie...desi sitam tot destul de bine..se termina..aplauze si strigate de bucurie din partea prietenilor din public..Dupa asta..receptie la primarie, cladirea veche, construita pe arcade imense.

Ce m-a impresionat , insa , a fost un fel de..statuie atarnata pe un perete. Un Hristos rastignit, foarte, foarte vechi ..niste sute de ani, probabil, desfigurat de vreme si fara maini, dar pe care se putea , insa, citi durerea si tristetea. Un Hristos uman..poate prea uman...nici macar crucea pe care era rastingint nu mai era curuce...bratele orizontale ii cazusera, ramanad in locul lor doar niste cioturi sfaramate. "Fereasca Dumnezeu, daca mai poate" spunea un vers al unui cantec de Ducu Bertzi. Asta mi-a  trecut prin minte, in cele cateva secunde de impietrire..cat mai putea Hristosul cel fara maini sa mai fereasca pe cineva? Apoi o serie de intrbari ascutie si reci mi-au  strapusn mintea si inima ca o ploaie de sagaeti. M-am intrbat...oare cat semana Hristosul de pe perete cu cel al zilelor noastre? Oare..cat de mult i-am sfaramat crucea, cat de mult l-am intristat, de cate ori l-am rastignit pe o cruce nedreapta si,mai ales, cat de neputincios l-am facut? M-am gandit apoi ca poate lumanarile micute din catedralele reci si uriase , aprinse de vreo mana slabanoaga si tremuranda, il mai incalzesc un pic...ii mai dau un strop de viata, de putere...sper, suficienta cat sa mai invie o data.

Lumea se scurgea gravita pe langa  mine..i-am urmat, arunacand o scurta prvire inapoi...lume.Lume multa...discursrul primarului, steaguri, oficialitati..frumos dar nimic..vribrant. Sala a explodat, insa, de aplauze, zambate , fluieraturi si, mai ales, de sulfet si viata , cand cele  trei profe au fost felicitate si premiate. Scurte discursuri si apoi..receptie. Vin alb, sec, rece, mult si pe gratis. Vorbarie interculturala, schimb de pareri si de zambete...placut. Seara s-a lasat cu o cina acasa, cu profele ca invitati speciali si petrecere stil "Erasmus" ( cel putin o persoana din cititorii mei stie exact ce vreau sa zic cu asta")..inceputa cu elan si voie buna...terminata pentru unii pe marginea trotuarului. Pentru mine..s-a terminat cu o frumoasa discutie prieteneasca, despre toate si nimic.

Va las pentru seara asta...raceala ma lasa fara inspiratie...plamanii mei striga dupa ceaiul din bucatarie. Bap-pa!