Iar e luna plina...

Da...luna plina...cea mai frumoasa pe care am vazut-o in Belgia si printre cele mai frumoase din viata...si pot sa va zic ca am vazut destule...seara trecuta a rasarit devreme..soarele abia apusese, cerul la apus era inca in flacari..la rasarit, mare si galbena, mirata si seninta, luna...pe culoarea aia de amurg....mai tarziu, am zis ca asa ceva nu e de ratat si am iesit la o tura de nopate cu bicicleta...din cauza norilor, lumina s-a facut ai intai albastruie ca apoi sa devina albastra de-a binelea.Aseara a avut...curajul,starea...entuziasmul, energia..nu stiu cum sa-i zic sa o ia lau 12 30 noaptea pe o strada luunga , cu copaci de-o parte si de alta, cu frunze fosnite pe jos, luminata palid de felinare galbene, al carei capat se pierdea departe in intunric... n-a durat mai mult de cinci minute, dar momentul a fost de neuitat...arata ca un culoar..suspendat undeva intre tipuri si lumi...cu vant, cu frunze, cu noapte si cu lumina albastra...mainile inghetzate pe ghidon si parul ravasit...stiu, stiu,,,era doar o strada amarata..care , in fond, nu facea decat lagatura dinre doua poduri paralele aflate la vreo 500 m distanta..s totusi...o lumina albastra de luna si un fosnet de frunze sunt suficient d emagice sa transofrme o biata strad intro-o poveste.

Peisajul serii asteia a fost si mai si....rasaritul de luna l-am vazut din clasa....printre plopii inalti, insirati la line si de intaltimi egale...mare, uriasa. stralucitoare si pe un cer senin, ridicandu-se incat...nu stiu cum sa descriu asta....pur si simplu..luna are aerul ala,ca si cum nu ar sti cat de spectaculos e momentul..si ce cauta acolo, pe cer..pur si simplu..se arata si ea..si tocmai asta o face atata de magica. la sfarsitul orelor,  treceam pe langa copacii scunzi cu ramuri dese ce marginesc poteca spre casa mea si luna parea ca fuge dupa mine, jugandu-se printre crengi ca un copil care isi ascunde razand fata, convins fiind ca nu-l vei vedea.Iesit din desis, ma privea indiferenta, vazandu-si de treaba ei, dar totuis atat de....de. La fel, soarele inca nu-i cedase tot terenul si asta facea moemtnul mistic..intr-o parte de cer, un soare plecand la odihna, topit si sleit de puteri, agatandu-se de cer cu ultimele raze, in cealalta, o luna tanara, indrazneata si senina suindu-se usor spre inalt. Acum, venind de la petrecerea din barul de la o strad distanta, nu mai vedeam nimic, ceata, misteroasa si sinistra, de un sinistru captivant si provocator, a invaluit-o complet...nu se mai vad decat felinarele cu lumina chioara...doeodata incepe sa ploua...nu, nu e ploaie...e doar ceata care mi se condenseaza pe fata...

Imi cer scuze pentru cei care nu suporta descrierile visaotoare, siropoase si fara tinta...pur si simplu, simteam nevoia sa scriu asta...