In Campurile Flandrei (Partea II )

Am intarziat un pic cu ..continuarea. Am fost ocupat cu...viata pe aici

Ramasesem la plecarea din muzeu....cu gustul amar al celor vazute și al poveștilor citite. Drumul spee cimitire trecea pe langa Poarta Menin, pe care sunt inscriptionate niste zeci de mii de nume, ale soldatilor pe care "soarta i-a lipsit de onorurile camarazilor sai" Pe scurt, care n-au mai  fost nicodată găsiți și îngropati..care încă zac pe acolo...prin Campurile Flandrei...si crede-ti-ma ca nu erau ptini deloc. Locul unde se depuneau coroanele de flori era plin, dar flori tot mai veneau. Poze, uimire, reculegere si , mai ales, batranei care-si cautau parintii si bunicii pe pereti...Exista un birou unde , ducandu-te cu nuele unei rude cazute in razboi, poti afla, in cateva secunde, exact unde e ingropat, cimitirul, alea, mormantul...daca nu e ingropat incaieri, sigur primesti coordonatele la care il gasesti inscripționat pe poară...

Mergând mai departe, am urcat spre locul unde erau meterezele, acum un parc cu alei lungi si înguste. La intare, un câmp de floricele roșii de carton înfitpe în pământ și ici-colo câte o cruce..una lângă alta..ca și cum așa ar fi răsărit, așa ar fi crescut...Mai departe, parcul, încețoșat, îmbătrânit și foșnit de frunze...După o vreme greu de măsurat de plimbat prin toamna, am ajun la cimitire....iarba verde, taiată perfect, ca o mochetă...și câțiva copaci ce înveleau cu frunze galbene somnul ostașilor...Aici s-a întâmplat ceva ce consider eu ciudat, dar ce m-a facut să mă gândesc ceva vreme...și n-o să uit prea curând. Tineți minte din poastarea trecută...sentimentele pe care le-am descirs la muzeu, de oroare, revoltă și compasiune pentru sărmanii nefiricți prinși în războiul ăsta. Ei bine...aici...sentimentul ți se schimbă..apropae complet. Totul începea să capete o nuanță de glorie, de onoare...de "ce frumos sa mori pentru tara", admiratie...Ma gandeam la linistea cimitirului, la ce frumos e sa te viziteze nepotii, mandrii de tine....toate astea pe care le respingeam cu revolta si indignare cu o ora in urma. Pur si simplu, aveam senzatia ca sentimentele si raportarea la toata chestia asta...aluneca usor...fara sa pot controla ceva...pana va ajunge, in final, la 180 de grade. Am incercat sa lupt si sa contrlez asta...si mi-am amintit tot ce vazusem..am zis "NU! Nu e bine..! E GRESIT!" Si totusi...cat de idilic e prezentat tot aici, intr-un cimitir..moartea nu ti se pare nimic infricosatoare si aproape ca ai vrea sa ai si tu parte de aceasi soarta..sa mori ca luptator pentru tara ! Da...poate ca de-asta a exsitat si AL DOILEA razboi mondial...poate ca mare parte din oameni...au vazut doar soldatii la stadiul de eroii...dar nu i-au vazut traind si murind....poate ca ar fi fost bine sa fi facut turul oraselui invers...sa incep cu cimitirul, linistit si glorios...si apoi sa-mi iau o plama zdravana de la muzeu, de la realitatea morbida si absurda pe care o prezenta. Uitandu-a la pietrele funerere ale astora ma gandeam la paginile din jurnal scrise in muzeu...in primele saptamani, tinerii aveau impresia ca sunt la un fel de picnic sau ceva...calatoreau, se distrau....multi habar n-aveau ce e razboiul...Inteleg, o parte din ei au venit...fortat...Australia, Noua Zeelanda, Egipt, India...erau colonii...trebuia sa dea soldati...dar..sunt muulti, foarte multi, care erau volunari. Ce-au cautat, Doamne, aici? Cat de indobiticiti de propaganda aia de " razboi pentru...fratii nostri..pentru..." Pe naiba! Ce sa cauit la mii de kilometri de casa ( ma refer, in special, la americani) sa te lupti in si pentru niste tari care de-abia stii unde vin pe harta..pentru idealuri si cai verzi pe perti. In muzeu era un poster de recrutare cu unu imbracat in uniforma , zambind larg, ca is cum te-ar fi invitat la o petrecere sau ceve....covrigi pe gratis, inghetzata de ciocoloata...si in mana cealalta tinand o ditai pusca cu baioneta.."Join"!" Din pacate multi n-au inteles ca aia nu era o reclama la ciocolata, asa cum pare, ci o chemare la moarte, la moartea ta si a altora. Povestle soldatilor mai...cu scoala..vrobeau despre alta oroare...despre cruzimea si lipsa de cavalersim caracteristica razboiului astuia....nu mai era lupta fata in fata cu care erau ei obisnuiti, vremea sabiilor apusese definitiv..de multe ori nici nu-ti vedeai inamicul....doar dadeai cu tunu in el, la cateva sute de metri...ceva..socant si de neconceptu pentru multi dintre ei...
In fine,m-a plimbat o vreme pe langa morminte, uitandu-ma la stemele tarilor de unde veneau..acum am inteles de ce ii zice "mondial" Si mai zic astia ca in Bruxelles e diversitate culturala. Sa vezi aici!
Langa, prin si pe morminte( la ei nu e delimitat nimic...e doar piatra la cap), erau o droaie de mosuleti simpatici care povesteau despre rudele lor cazute pe camp...unii cu mandire, altii cu umor si ghidusie....oricum, toti implicati in povesea lor....deschisi sa o spuna si sa asculte altele. Sa ai timp sa ii asculti si sa notezi, ai scrie...sute de pagini.

In fine..alt cimitir..mai sobru,mai mare, mai pustiu....apoi o scurta plimbare de "la revedere", cu o oprire la magazinul de "waffels". In tren si...acasa!
In final, as vrea sa dezvalui de ce am repetat titlul si de ce am folosit sintagma de cateva ori in text...din cauza unei poezii scrise in timpul razboiului, care pot sa zic ca m-a miscat destul de tare.Sper sa va placa si voua http://www.greatwar.co.uk/poems/john-mccrae-in-flanders-fields.htm