Brugges

Azi a fost repaus! Pauza ! Liniste, dupa o saptamana incarcata. Gatit, somn si baschet. Saptamana a trecut repede, cu examene, emotii, despartiri de colegii de dutch, de profe . Vineri a fost..ca sa zic asa...gala! Plimbarea la Brugges. Primul lucru pe care l-am aflat despre orasul asts ca ii zice Venetia Nordului, ca are canale, poduri si d-astea ( Ulterior am alfat ca mai sunt cel putin doua "Venetia Nordului" - nedumerire) Drumul l-am facut cu autocarul...plecarea imi amintea oarecum de semntimentul ala pe care il aveam in primele excursii in calsa a 3-a , a 4-a.Dupa o ora de mers pe o autostrada cu 3 benzi, care nici macar nu e unul din drumurile lor cele mai importante, in zare se vede, incetosat, un turn. Momentul a fost ciudat , deoarece cosntructia parea foarte indepartata si totusi se vedea foarte mare. La o ora si ceva dupa ce l-am vazut de la distanta, ma aflam la poalele lui, primul punct marcant al orasului. Cel mai inalt turn de caramida din Europa 126 m - O suta douazeci si sase !!! Daca pe mine, acum , in secolul asta afurisit, plin de zgarie-nori si cladiri uriase m-a uluit maretia si perfeciunea turnului ce parea sa tina cerul, ma intreb, oare, cum aparea el in mintea relativ seaca a unui orasean medieval, flamand si paduchios care isi taraia, blestemat sa se nasca in Evul Intunecat, zilele, pe strazile orasului pustiit periodic de ciuma. Strazile orasului vechi - nu-i zic Centru Vechi pentru ca e un intreg orasel medieval, asa cum a fost el cosntruit, neatins de vreme - izvorasc din piata centrala, pazita de maretia turnului, care exterior. La cateva sute de metri, alte doua turnuri sfredelesc cerul sfidand vremea in care au fost construite si amarul de timp ce a trecut peste ele. Parca n-au imbatranit deloc..de fapt, de ce ar face-o? N-au calendar, n-au ceas...nu au viata si nu stiu ce e moartea. De ce ar imbatrani? Poate v-am plictisit de descrieri de orase vechi,cu caramzi rosi si paitra cubica pe jos - la urma urmeri, dar vreau sa continui...orasul asta chiar ma impresionat...dincolo de turnuri si caramizi, are o viata aprte. De exemplu, e strabatut in lung si in lat de calesti frumos lucrate in lemn, trase de cate un cal superb, urias, lucios. in fata caruia iti vine sa te pleci. Birjarii poarta cu totii palarii de paie cu pamblica. Domnii iti zambesc prietenos din spatele mustatilor grizonate si rasucite iar doamenle, in general tinere, surad, lasandu-si in vant pletele roscate, strangand fraiele in minile mici, acoperite cu manusi de piele. Vitrinele magazinelor arata ca poarta de intrare spre o poveste. Fie ciocolata incantatoare, fie paine calda, fie jucarele. Pierde-vara cum sunt, am intrat in mai toate..In magazinele de jucarii intrai intr-o lume din care nu mai vroiai sa iesi. De peste tot de priveau soldatei cu brate incordate si priviri serioase, regi mustaciosi si hazli, papusele cu obrajii imbujorati si tot felul de animalute cu priviri senine si buclucase, toti vii, prinsi parca doar pentru o clipa intr-o mica bucata de lemn pictat. Orasul are insa, multe fete...langa cea jucausa, mica, dragalasa si calda, se afla cea sobra si mareata ( am vrut sa continui seria de antonime, dar "rece" si "dur" nu se potrivesc) . N-o sa insist foarte mult cu descrierea marii catedrale. O sa spun doar ca, ceea ce e cu adevarat marcant la ea e ca, in centrul salii imanse se afla suspendata o cruce uriasa, ce ne acopera pe toti, protectoare, biruitoare, temuta si datatoare de speranta. Hristos cel rastignit priveste in jos, dar nu-i poti intalni privirea. Parca si-ar feri-o. La  ceteva sute de metri de aici se alfa o bazilica micuta ce m-a cutremura si m-a marcat, probabil, pentru tot restul vietii. Trecut de lemn vechi, pietrificat, am intrat intr-un spatiu mic, rece, si intunecos, luminat si incalzit doar de lumina unei ferestruci, de lumanari si de muzica de orga. Acolo, undeva langa un perete lateral, se afla o satuie a Maicii Domnului, plangad viu si cu foc peste trupul mort al unui Hristos insangerat, ce ii zace inert in brate. Dar nu asta e cutremurator...ci inscriptia din fata. "Va rugam, o rugaciune pentru cei care mor in aceata clipa" , scris in patru limbi si luminat trenurator de lumanari. Prima sezatie a fost o seznatie ciudata in gura...o caldura neobisnuita, ca o zvagneala, o caludra amara, o caldura rea....usor s-a transormat in amareala, apoi in frig si un usoar tremurat. Da..m-am gandit! Ma gadnit la sutele, miile....cati or fi, numai Dunezeu le stie numarul, de oammeni care se stig chiar in clipa aia, la fel ca una din lumanarile din fata mea, care, ramase fara ceara sau batute de vantul rece si cinic, se sting, fara drept de apel. Soarele calduros de afara mi-a mai colorat gandurile, dar senzatia aia si..ideea in sine n-o sa-mi paraseasca niciodata cotoalenele mintii si ale inimii. Am pleat cu pas rar spre unul din podurile - zecile de poduri - de pe care se facea imbarcarea..de, imbarcare! Plimbare cu salupa pe canalele orasului. Din punctul meu de vedere, daca nu faci asta, ai fost degeaba in Burgges. Din pacate, din ditai grupul de 50 de oamemni, numai eu si cu frantuzoaica mizuta si indesata, cu mutra de cartita, dar atat de prietenoasa si deschisa, am fost atat de inspirati. Turul dureaza 30 de minute, care trec ca 5, timp in care a trecut pe sub poduri, am facut cu mana doamnelor elegante ce ridicau paharele de bere in semn de salut de pe terasele restaurantelor spalalate de apele canalui, am trecut pe langa scari rasucite ce dadeau spre apa, am vazut "cea mai mica fereastra gotica din lume" - ceva de genul..o ferestruica de 15/15 cm intr-u perete imens de catedrala, si a admirat razele soarelui printre frunzele copacilor ce-si lasau crengile in apa. Superb! La coborare, am trecut pe langa statuia lui Yan van Eyck, un pictor renascentist flamand, cam trazni,t cu care am facut cunostinta acum vreo 6- 7 ani, gratie doamnei profesor de Istoria Artei din scoala generala.

Cam asta a fost...intorsi la autocar, Zana cea Micuta ne astepta,entuziasta,  mai topaitoare si mult mai euforica decat de obicei , cu un pix si un carntelecu mana stanga plina de scris lunguiet, cerandu-ne tuturor, drept cadou de depsratire, expresii si cuvinte in limba noastra, de genul "salut!" , " o bere, te rog" , "multumesc", "pa" ( ce alceva trebuie sa mai stii cand pleci in alta tara?) Cu cateva zile inainte, si cumparase din Lille un breloc cu o vacuta...spunandu-mi ca ii plac foarte mult. Prin urmare, am considerat abslout necesar sa o invat sa spuna " Te uiti ca vitelul la poarta noua". I-am explicat ce si cum, de unde vine si s-a distrat copios, zambind cu admiratie si surptindere la adresa inteligentei vacilor din Romania care, in mod normal isi cunosc singure drumul pana  acasa .