Tot ce nu v-am spus pana acum

E frig ! Foarte frig ! Si vant ! Si ploua ca naiba ! De duminica nu s-a mai intamplat nimic interesant...d-asta nici n-am postat ieri...nu vreau sa va plictisesc cu cine stie ce chestie lipsita de continut. As vrea, totusi, sa destainui cateva lucruri...

Pentru inceput asa vrea sa va spun ca acum, cand lucrurile incep sa intre intr-o usoara si placuta rutina, e prima data cand aud cat de liniste e aici. Aseara , cand sa adorm, devenea din odihnitoare chiar apasatoare...m-a linistit insa lumina....da..lumina! Camera mea e placut luminata nopatea de o lumina alba  palida si rece de felinare. Plimbandu-mi privirea intre umbrele de pe perete, mi-am amintit de sentimentul care ma incerca in nopatea dinaintea plecarii. Ma uitam la toate lucrurile dragi, toate nimicurile marunte care ma privesc zambitoare si prafuite de pe rafturile caereu mele, si ma gandeam ca cinci luni o sa locuiesc intr-o camera care nu e a mea, o camera rece, straina, si mai ales goala! Ei bine, nu ma simt asa...nu pot sa zic ca simt ca locul e al meu..dar..parca simt ca sunt eu al lui..in sensul ca....ma potrivesc. Zimtii mei de piesa de puzzle se potrivesc cu scobiturile locului. Ce ma nelinisteste, insa, e faptul ca, odata cu distanta spatiala care e acum intre mine si casa, s-a deschis o mare prapastie in timp.Desi nu am decat vreo 11 zile sau ceva de cand sunt aici, totul de acasa pare trecut demult...undeva, ca intr-un film vechi. Marea, muntii, plimbarile de seara, masa de craciun, cina in familie, mirosul sifonierului de acasa, sunetul interfonului, ceasca de ceai cu peretii inverziti, covorul verziu din camera mea, ochelarii de citit ai bunicului de pe biroul negru de lemn masiv, imbratisarile, ofurile, zambetele si glumele voastre, ale tuturot celor care cititi si care nu cititi ce scriu aici.... Nu, n-am uitat nimic si nu mi se incetoseaza amintirile..doar ca..par...candva..nu rupte, dar puse intr-o cutie...cutie? Nu..e prea..inchis...Perete de sticla?  Prea rece..nu...ca...ca la cinematograf, pe un panou. Imi aminesc, vad, simt dar nu pot intra in ele...mi se par..departe, in urma, si in allta lumea. Asta ma nelinisteste...nu timpul, ci faptul ca ma rup, pentru o vreme, de lumea mea...si ma gandesc, continuandu-mi firul ideilor, oare o sa pot intra inapoi in filmul de pe perete?

Ploaia doasa cade oblic pe asfalt iar vantul spala strada cu suvoaie. In camera nu se mai aude decat tzacanitul enervat al tastelor si vajaitul surd al ventilatorului. Detaliile uitate despre care vroiam sa va povestesc initial au fost acoperite de o usoara..sa-i zicem refulare de sentimente ce m-a purtat pret de un paragraf. Le las pe altadata...