Reflux la Marea Nordului

Ok...sa zicem ca am batut destul campii in ultimele doua postari....ar fi cazul sa revin la lucruri mai conrete, mai ales ca sunt putin in urma cu evenimentele.

Ziua de sambata a fost una dintre cele mai frumoase de cand sunt aici si, oricate s-ar mai intampla, nu cred ca ar putea sa o scoata nimic din top 10. Excursia la mare, la care ma gandeam de cum am aflat ca plec in Belgia, e o amintere pe viata. Emotii, fior, veselie, uimire. Stand rezemat pe fotollliul prea rigid al trenului, ma uitam pe geamul (curat ) la casele inalte, de caramida bruna si cu acoperisuri zzigurate ce alergau afara si ma intrebam, asemeni unui copilas care merge pentru prima data la mare si isi sacaie mama cu tot felul de maruntisuri : cat de rece o fi apa?, cum se simte la prima atingere? vantul e rece sau mangietor? nisipul..oare cum se simte la talpi? primul val si vantul care imi ciufuleste parul. Reveria mi-a fost intrerupta de privelistea unui...nu stiu cum sa-i zic, rau, fluviu, garla....in fine, apa curgatoare, pe care plutea albe si borcanate cateva yachturi. "Ne apropiem !" Si intr-adevar, la cinci minute....am ajuns Oostende! Coborat pe peron, aerul cald, prietenos, ce mi se scurgea pe fata in scurte rafale, compensa intrucatva lipsa soarelui, ascuns de niste nori lunguieti si intunecati. Dincolo de cladirea veche a garii, cu arhitectura flamanda, se ridica urias un..VAPOR! Timp de cateva minute, am crezut, in uluiala, ca acolo e marea...la douazeci de metri de gara. N-a fost asa..era "doar" un fel de exponata. De altfel, tot orasul era plin de barcute mai mari sau mai mici ( cam ca alea din camera mea) asezate in mijlocul intersectiilor sau in parcuri. Oras marinaresc ! Unul din bulevardele ce se rasfirau din piata garii ducea spre "Centrul Vechi". Urmand strada lata cu trotuare inguste, trecem pe langa o imensa catedrala..cevea..intr-un stil.. eva intre gotic si baroc., cu doua turnuri ce perforau linia relativ joasa a orasului. Cenuiusl pietrei invechite se armoniza perfect cu cenusiul cerului.Continuand plimbarea de-a lungul strazii late, ce urca terminandu-se intre-o terasa, parca ghiceam marea dincolo de barele metalice ale unui balustrade. Dupa cinci minute de mers cu respiratia taiata, da..Marea Nordului! Batrana si cenusie..dar vie. Navigata de Vikingi si patruluata de crucisatoarele Germane, si totusi..calma, linistita, imperturbabila. Nici macar copii roscovani si dintosi ce topaiau in toate directiile pe plaja nu o deranjau. Plaja, da, plaja! Nici eu nu ma asteptam...vreo douazeci si ceva d metri de plaja rosiatica, cu nisip fin si umed, plina de tot felul de personaje..unii dormitand in haine de strada, altii jucandu-se pe mal, altii cu eterna bere, privind in gol intr-o pitoreasca contemplatie betivaneasca. Ma aplec, ma sterg pe maini cu nisip, il simt, il strang, ca de fiecare data cand ajung la mare, ma ridic..si ma duc spre apa, fara sa ma gadesc la nimic altceva decat la frumusetea marii. Imprudenta mi-a fost rapid taxata de un val rece, ce mi-a udat picioarele si mi-a oprit viseara. Ok...venit, vazut...ce mai lipseste? aa,da ..Cucerit ! Parasesc pentru cateva minute plaja ca sa ma echipez..si..iata-ma! Gata de baie. Amicul lituanian se balacea la mal cu o mutra lui blonda si barboasa de urs polar.Incep sa intru treptat..rece! Foarte rece! Dar nu mai rece ca Lacul Podragu....sa-i zicem un 15- 16 grade. Intru mai usor decat ma asteptam..cand, deodata..mi se taie respiratia. Cu un ras isteric, lituanianul imi explica, intr-o egleza rusificata, cum ar trebui sa ma obisnuiesc cu apa. Imi explica...punctul lui de vedere..in cel mai practic mod cu putinta: botezandu-ma cu marinimie  cu apa  rece si sarata. Orice incercare a mea de a ii zice sa se opreasca era omorata din fasa de inca un val de stropi ce-mi opreau repiratia, in cel mai propriu sens al cuvantului. In fine, odata obisnuit cu apa  ( nu ma asteptam , dar la un moment dat chiar nu mi se mai parea rece) am inceput sa inot...si am inotat, inotat si iar inotat..vreo 20 de minute. Dupa ce am iesit, in aerul mai cald decat apa, m-am sters un pic...si...asta a fost! Primul pas fusese facut! Urmatoarele bai au fost...fara niciun fel de problema ( se mai si incalzise un pic) In timpul asta, prietenii spanioli se aruncau in cap in apa de lamal, urland si dandu-se de-a azvarlita. Oameni voiosi si prietenosi....Dupa ce ne-am cogelat suficient, am incins un voley pe plaja...in 8 oameni sau mai mult. Sarituri, tranta in nisip, mai cu mana, mai cu piciorul...am reusit sa tinem cateva mingi bune..la cele mai lungi sau la mingile repsinse cu eforturi supraomnesti, rasunau aplauze furtunoase. E frumos sa le auzi, sa stii ca sunt petru tine, atunci cand te ridici scuturandu-te de nisip. Dupa vreo douzeci si ceva d eminute de joaca....soc! a uit spre mare...plecase vreo 25-30 de metri in spate. Nu mi-a venit sa cred. Pierdusem total din vedere ca Marea Nordului are maree. Sentimentul a fost....cum sa va zic...eram ca un...hmm...ca unul care a trait in desert si vede pentru prima data un lac. E...de negerscris...radeam si ma minunam in acelasi timp. Citisem doar in carti despre maree. Nu speram sa ajung vreodata sa vad asa ceva...si mai ales..nu stiam ca e ATAT de rapid. In locul in care cu mai putin de 30 minute inainte ma balaceam cu apa pana la gat, acum se plimbau fericiti oameni aplecati dupa scoci. Unii isi intindeau chiar cearseafuri pe locuri uscate. IN MARE. Bucuros, uluit, nedumerit, zambaret. Astea sunt cuvintele care ma descrieu cel mai bine atunci. Soarele dadea sa iasa dintre nori, poleindu-le marginile cu auriu peste peisajul asta incredibil. Dupa cateva poze, discutii la o bere flamanda brun-roscata, cu gust dulceag si usor, dar cu 9 % alcool,si mult nisip...spre gara si spre casa!

Sunt un pic in urma cu povestile..trebuie sa va spun despre Lille...acum a grabesc pentru ultima lectie de dutch...se intoarce o pagina..sunt emotionat, trist, dar si bucuros...va urma...