Despre oameni, zane si alte alea

Ultima postare a starnit multe reactii...m-am bucurat mult ca mare parte dintre voi mi-au inteles gandul si cativa chiar s-au regasit in el. Buna sau mai putin buna, a reuist sa va atinga cat de cat. Cum cea mai mare teama a mea legata de scris in general si de bloguletul asta in particular e ca as putea sa scriu ceva total neinteresant, sters si plat,  am ezitat sa mai postez zilele asta, in lipsa unui subiect cat de cat... Atunci cand arunci pe jos o mingiuta de cauciuc, cada zgomotot si sare de cateva ori, terminandu-si topaiala in salturi scurte si rapide. Atunci cand arunci o bila de plastilina, cade fleoscaita si nu produce niciun efect notabil. In urma analogiei asteia, poate intelegeti mai bine...mi-e frica si urat de bile de plastilina. Fara sa-mi dau seama, am cazut intr-o  competitie d-aia sacaitoare cu mine insumi si - stiti ceva ? - mi se pare foarte adevarat ca cel mai dificil adversar iti esti tu insuti.

Ar fi totusi absurd sa ma opresc din scris doar din cauza asta...M-am trezit, mi-am facut curaj si m-am gandit sa va povestesc despre un gand cu care m-am tot jucat zilele astea. Cu totii cunoasteti pasiunea mea pentru oameni, sa vorbeasc cu ei, sa ma joc, sa ii ajut dar mai ales sa ii studiez si inteleg. Poate e o nebunie sa incerci sa intelegi un om..poate ca un om e ceva total de neinteles pentru un alt om...dar asta e alta discutie. In aceasi directie insa -am gandit daca i s-a parut pana acum cuiva greu,aproape imposibil, de descris un om. M-am tot gandit cum as putea face asta..am o gramada de material aici...turcoaica cu fata lunguiatza si zambet larg, frantuzoaica indesata si cu voce precipitata, lituaniana cu par de soare si ochi albastri, cehul blond si ciufulit..si multi altii. Poate nu stiu eu cum se face, nu am tehnica si nu am stil si ar trebui sa a las de scris in secunda asta, fara sa termin macar cuvantul.....dar mi se pare incredibil de greu sa ii pun pe toti oamenii astia in randuri de litere negre. Intr-o tentativa fara sesn de a imi scuza incapacitatea asta, m-am gandit ca problema vine, poate, de dincolo de mine.Poate ca literele sunt prea mici , oricate ar fi ele, oricum ar fi alese si aranjate, ca sa cuprinda un om. Am incercat sa fac asta cu Zana cea Micuta....va amintiti? Profa de neerlandeza, cea mititica, neastamparata, ce gesticuleaza larg, rapid si falfaitor si te priveste verzui si istet din spatele ochelarilor dreptunghiulari. Fascinat fiind de personajul asta, am incercat, la un moment dat, sa il descriu. Asa cum un pictor isi masoara din ochi un model, incearca sa il inteleaga si sa il simta si apoi traseaza cateva linii rapide si sacadate cu un creion negru, pentru a le transforma cine-stie-cand intr-un desen real, am incercat sa realizez o schita in cuvinte ( a se vedea ce face Horia la ore :)) ) , pentru a o tranforma vreodata intr-o descriere reala, d-aia studiata, tehnica si ordonata. Privind-o si masurand-o discret, notam , pe un carnetel cu foi lungi si inguste, "trasaturi semnificative". Cuvintle candeau,insa, in scrisul meu scalciat, fara nicio  noima. Trimiteau doar vag catre ceva asemanator cu personajul de descris si nu se legau de niciun fel.Am vrut initial sa ii dedic o postare intreaga, dar mi-era foarte greu sa cuprind in cuvinete tot ce inseamna si transmite ea. Ma loveam mereu de banalitati si clisee. ( Incep sa urasc tot mai mult oamenii care spun lucruri aiurea si fac din cuvinte frumoase banalitati...mare parte din lucrurile pe care as fi vrut sa le scriu ar fi fost plictisiotare pt ca le aud de mii de ori, fara nicio semnificatie. ) Am ales o varianta simplista de a o descrie, cu cuvintele alese din notitele de carnetel) (vezi mai sus) dar, sper, mai relevanta si citibila decat o lista de clisee. Si totusi e banala...comuna...si nu transimte mare lucru  Atunci m-am gandit, idee cu care mi-am facut sa taca multe alte ganduri legate de descrierea de personaje, ca pur si simplu NU POTI face asta. Nu poti reda cu precizie un om in cuvinte. De ce? Pentru ca, din punctul meu devedere, un om e mult mai mult decat suma unor trasaturi, oricat de bine ar fi redate. Ca sa intind un pic coarda, as zice ca nici macar o fotografie sau ceva nu rezolva problema. Un om e mai mult decat suma unor trasaturi ce pot fi redate. De fapt, nu mai mult ci cu totul altceva. O energie, o impresie, o vibratie...un sentiment. Totusi, cel mai probabil voi continua sa ma joc cu cuvinte pentru a incerca sa va aduc in fata niste oameni...dar..in urma argumentului de mai sus...cred ca ati inteles ca nu o sa fiu multumit de rezultat.

In speranta ca nu v-am plictisit, va las....cica azi ne plimbam prin Belgia. Aventura? You never know...